O ofensivă asupra orașului Mosul, al doilea ca mărime din Irak și aflat din iunie 2014 sub controlul jihadiștilor din gruparea Stat Islamic (SI), ar putea fi lansată „destul de repede”, a anunţat, luni, preşedintele SUA, Barack Obama, transmite AFP, preluată de Agerpres
„Credem că vom fi în poziție să avansăm destul de repede”, a declarat Barack Obama la finalul unei întrevederi cu premierul irakian, Haider al-Abadi, în marja Adunării Generale a ONU.
„Va fi o luptă dură, Mosul este un oraș mare”, a avertizat el, scoțând în evidență cooperarea dintre țările membre ale coaliției internaționale împotriva SI și forțele irakiene de securitate, precum și „cooperarea și curajul” combatanților kurzi peshmerga.
Cu toate acestea, a insistat președintele american, obiectivul nu este doar de a alunga SI din oraș, dar și de a pregăti continuarea.
ONU a atras atenția că o operațiune militară împotriva orașului Mosul ar putea provoca deplasarea a până la un milion de persoane.
„Trebuie să fim pregătiți să furnizăm ajutor umanitar și pentru reconstrucția orașului”, a subliniat Barack Obama, adăugând că va cere Congresului să deblocheze fonduri și va solicita țările din coaliția împotriva SI.
Obiectivul, a explicat liderul administrației de la Washington, este de a ne asigura „nu doar că gruparea SI nu se întoarce, dar și că ideologiile extremiste născute din disperare nu mai revin”.
Statele Unite conduc o coaliție internațională care efectuează lovituri aeriene asupra pozițiilor deținute de jihadiști în Irak și au trimis sute de consilieri militari în această țară pentru a pregăti și ajuta forțele guvernamentale.