3.9 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialColoana oraşului infinit

Coloana oraşului infinit

Zona ExpoTransilvania adăposteşte un monument care aminteşte de Coloana Infinitului a lui Constantin Brâncuşi

A,plasat în zona pavilionului Expo Transilvania, monumentul Coloanei Clujului, care aminteşte într-un fel de Coloana infinitului a lui Brâncuşi, a fost conceput de arhitectul Virgil Salvanu în anii 1970, la împlinirea a 850 de ani de la înfiinţarea oraşului Cluj-Napoca. În acel an era organizat şi al XI-lea Congres AL Partidului Comunist Român, iar momentul trebuia marcat în vreun fel.

„A fost o întrunire a mai marilor partidului comunist din Cluj, care se întrebau ce să facă. Am venit atunci cu această idee a coloanei pe care am proiectat-o în trei zile, iar în două săptămâni lucrarea era deja amplasată”, a povestit Virgil Salvanu.

Iniţial, coloana a fost realizată din 11 elemente identice şi exista posibilitatea adăugării câte unui cub, dacă se dorea, pentru fiecare congres următor, şi are 22 de metri înălţime. Monumentul este realizat din plachete de metal şi pe dinăuntrul său se poate circula. Ulterior, s-au adăugat încă două, corespunzătoare ultimelor două congrese ale Partidului Comunist Român.

Bravură tehnică

„A fost o bravură tehnică. Este plină Europa de lucrări din acestea de «op-art» (orientare artistică contemporană bazată pe ideea folosirii unor elemente care oferă diverse efecte optice), dar nici una nu este aşa de înaltă. Au doar cinci-şase metri. Din câte ştiu eu la acel moment era cea mai mare lucrare de «op-art» din Europa”, a spus arhitectul Virgil Salvanu.

Arhitectul s-a folosit de îmbinarea a trei elemente stilistice brâncuşiene în realizarea Coloanei sale, adică cele folosite de marele sculptor la lucrări precum Cocoşul, Stâlpul drept şi Coloana Infinitului. În contextul în care, în viziunea autorităţilor locale din acea vreme, monumentul era prea izolat şi prea simplu, liderii locali au decis că mai trebuie adăugat ceva, care să atragă privirea preşedintelui Nicolae Ceauşescu, în vizita de lucru pe care urma să o efectueze la Cluj, în 1974, şi implicit, la ExpoTransilvania. Astfel, în apropierea monumentului, a fost amplasată o structură alcătuită din piese tubulare, de înălţimi diferite, unite precum fluierele care se îmbină într-un nai sau asemeni tuburilor de orgă.

„Fluierele” de lângă coloană

Cele 96 de tuburi sunt aşezate într-un şir dispus pe două planuri. „Fluierele” se înşiră în ordine crescătoare într-un rând ce realizează, la mijloc, o întoarcere de 180 de grade, astfel încât ultimul tub care este cel mai înalt, încheie şirul vizavi de cel mai scund aflat în frunte. Monumentul este opera sculptorului Târnovan Vid şi a fost inaugurat o dată cu monumentul Coloanei Clujului, în 1974.   

Cele mai citite

Exit poll Antena 3 și Digi24: Marcel Ciolacu și Elena Lasconi, în turul 2 pentru alegerile prezidențiale

Rezultatele primelor exit-poll-uri pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale indică faptul că Marcel Ciolacu, candidatul PSD, și Elena Lasconi, reprezentanta USR, se vor confrunta...

Alegerile prezidențiale 2024: Categoriile de români care nu pot vota

Românii sunt așteptați la urne în data de 24 noiembrie 2024, pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, și pe 8 decembrie, pentru turul al...

Până la ora 19,30, au votat 9.066.856 de alegători, reprezentând 50,34% din numărul celor înscrişi în listele electorale

Au votat peste 9 milioane de români, mai mulți decât la alegerile prezidențiale din 2019, la aceeași oră  Cristian Popescu Piedone a primit o amendă...
Ultima oră
Pe aceeași temă