0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialCaz revoltător la Paris. Un minor cu diabet a fost tratat ca...

Caz revoltător la Paris. Un minor cu diabet a fost tratat ca un terorist, la Turnul Eiffel, din cauza unei pompe de insulină

Un băiat de 14 ani din Austria, care se afla în vizită la Turnul Eiffel cu familia sa, a fost tratat „precum un terorist” de forțele de securitate, după ce au descoperit în buzunar o pompă de insulină, notează DailyMail.

Familia, care locuiește în localitatea austriacă Baden, a vizitat capitala Franței în luna august. 

Părinții copilului acuză forțele de ordine că, în timpul vizitei la Turnul Eiffel, fiul lor diabetic a fost tratat precum un terorist, după ce o angajată a descoperit pompa de insulină, în urma unui control de rutină.

„Fiul meu le-a arătat certificatul internațional care atestă că este diabetic, însă femeia i l-a aruncat din mână și a început să țipe la el în franceză”, a declarat mama băiatului, Bettina.

Totodată, personalul de securitate a descoperit, în ghiozdanul copilului, o seringă și un dispozitiv pentru verificarea glicemiei, fapt pentru care i-au interzis accesul la obiectivul turistic.

„Fiul meu a fost tratat precum un terorist! Un astfel de incident nu ar trebui să mai aibă loc. Nu vrem ca alți copii bolnavi să aibă parte de un tratament similar”, a continuat mama băiatului, care a precizat că a făcut o plângere, în acest caz, pe care a depus-o la Ambasada Austriei din Paris.

După atentatele din Paris și Nisa, autoritățile franceze au înăsprit condițiile de acces la obiectivele turistice și în clădirile instituțiilor.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă