0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialArestări în cazul naufragiului unor imigranți

Arestări în cazul naufragiului unor imigranți

Autoritățile egiptene au arestat sâmbătă două persoane în legătură cu naufragiul unei ambarcațiuni cu imigranți în urma căruia și-au pierdut viața cel puțin 162 de persoane, a relatat agenția de presă de stat MENA, preluată de DPA.

Poliția i-a arestat pe cei doi — un pescar și mama sa — în provincia Beheira din Delta Nilului, în largul căreia s-a scufundat miercuri o ambarcațiune cu sute de imigranți la bord.

Procurorii au dispus ca cei doi suspecți să rămână în arestul poliției timp de patru zile în așteptarea investigației privind implicarea lor în accident, a precizat MENA, fără a oferi alte detalii.

Site-ul egiptean de știri al-Youm al-Sabaa a scris că bărbatul și mama sa au fost arestați pentru că și-ar fi folosit barca de pescuit pentru a transporta imigranți de la mal către ambarcațiune, înainte ca aceasta să pornească în tragicul voiaj.

Joi, patru membri ai echipajului ambarcațiunii au fost arestați.

În total, 164 de persoane au fost salvate după scufundarea ambarcațiunii în Mediterana, în largul orașului Rosetta, potrivit guvernatorului provinciei, Mohammed Sultan.

Informațiile sunt contradictorii în privința numărului persoanelor care se aflau la bordul ambarcațiunii. Unele media egiptene au relatat, citând supraviețuitori, că la bord se aflau circa 500 de persoane, deși capacitatea ambarcațiunii era de 150.

În ultimii ani, Egiptul s-a confruntat cu o creștere a numărului de imigranți care încearcă să traverseze Marea Mediterană pentru a ajunge în Europa, potrivit Agerpres.

Tulburările regionale și rata mare a șomajului sunt considerate printre principalii factori care îi determină pe imigranți să se aventureze în astfel de călătorii riscante.

Cele mai citite

Fatih Terim revine în fotbal. Antrenorul legendar al lui Galatasaray, aproape de un nou angajament

Fatih Terim, una dintre cele mai emblematice figuri ale fotbalului turc și o legendă a clubului Galatasaray, este pe cale să semneze cu echipa...

România riscă să devină nerecomandată pentru investiții: perspective economice sumbre pentru 2025

România încheie anul 2024 cu un climat economic îngrijorător, marcat de incertitudini politice și economice care ar putea afecta grav stabilitatea financiară a țării....

Rusia ia în considerare interzicerea WhatsApp în 2025, potrivit presei locale

Rusia ia în considerare interzicerea WhatsApp în 2025, conform unui senator rus, Artyom Sheykin, care a declarat pentru agenția de știri RIA Novosti că...
Ultima oră
Pe aceeași temă