0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialFranța: Două tinere din Nisa, suspectate că ar intenționa să comită un...

Franța: Două tinere din Nisa, suspectate că ar intenționa să comită un atentat, plasate în detenție provizorie

Două tinere radicalizate de 17 și, respectiv, 19 ani din Nisa, oraș de pe coasta mediteraneană a Franței, scena unui atentat sângeros la mijlocul lunii iulie, au fost arestate și plasate în arestul poliției, în contextul unor suspiciuni că ar dori să comită un atac jihadist, relatează duminică AFP, preluată de Agerpres.

Ancheta, deschisă la 9 septembrie, a stabilit că acestea au fost în contact cu Rachid Kassim, un propagandist al grupării jihadiste Statul Islamic (SI), care lansează cu regularitate apeluri la comiterea de atacuri prin e-mailul criptat Telegram, din zona irakiano-siriană.

"Ele au recunoscut că au planificat o acțiune violentă, sub influența lui Rashid Kassim, înainte de a renunța", a declarat o sursă apropiată anchetei.

În urma investigațiilor, poliția nu a reușit să găsească arme la domiciliul lor în Nisa, unde Mohamed Lahouaiej Bouhlel, un tunisian de 31 de ani a intrat cu un camion frigorific într-o mulțime de oameni, făcând 86 de morți și 434 de răniți, la 14 iulie.

Minora de 17 ani, care nu s-a mai aflat până acum în vizorul serviciilor de informații, a admis că "viza mai mulți militari", o țintă recurentă a Statului Islamic, potrivit unei surse apropiate anchetei. Ea a fost pusă sub acuzare la 17 septembrie, la Paris, pentru asociere teroristă criminală și plasată în detenție.

Cealaltă tânără, de 19 ani, era cunoscută în schimb serviciilor de securitate, ea figurând în ancheta asupra filierei jihadiste din Nisa, organizată de Omar Diabym, considerat unul dintre primii recrutori de combatanți francezi. Încă de la vârsta de 17 ani, aceasta intenționa să plece în Irak sau Siria.

Inculpată la 21 noiembrie 2014, ea a fost plasată sub control judiciar, cu obligația de a se prezenta la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa. Această măsură a fost ridicată însă în cadrul noii anchete, fiind plasată în detenție provizorie.

În ultimele săptămâni, mai multe persoane, inclusiv cel puțin trei adolescenți, au fost arestați preventiv în contextul unor suspiciuni cu atacuri similare, sub influența propagandei lui Rashid Kassim. Acesta din urmă ar fi inspirat atacurile împotriva unui cuplu de polițiști, la 13 iunie, și împotriva unui preot, la 26 iulie.

Arestările intervin în timp ce, potrivit premierului Manuel Valls, amenințarea teroristă este "maximă" în Franța, țară lovită din 2015 de o serie de atentate care s-au soldat cu cel puțin 238 de morți până în prezent.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă