24.9 C
București
duminică, 2 august 2026
AcasăSpecialŢărăniştii timişoreni nu se mulţumesc cu puţin

Ţărăniştii timişoreni nu se mulţumesc cu puţin

PNŢCD a solicitat trei colegii în judeţul Timiş, pe motiv că Forţa Civică nu este un partid cunoscut în acest judeţ. Au cerut trei şi au primit unul, Colegiul 3, unde va candida Adrian Orza, fost viceprimar al Timişoarei. Ţărăniştii din Timiş sunt nemulţumiţi de această situaţie, dar împărţeala a avut loc la Bucureşti.

Insistenţele ţărăniştilor

„Nu am renunţat încă la solicitarea noastră. Se mai discută la Bucureşti. Nici celelalte partide din Alianţa România Dreaptă, în afară de PDL, nu au fost mulţumite. Noi vrem să ne promovăm principiile noastre, dreptul nostru de a accede în parlament, de aia am şi dorit să aderăm şi la această Alianţă România Dreaptă”, a declarat Valentin Moldovan, preşedintele PNŢCD Timiş. Ţărăniştii din Banat spun că ei speră să obţină un număr suficient de candidaturi, încât să maximizeze accederea PNŢCD în Parlamentul României. „PNŢCD nu trebuie să fie în ARD numai pentru trecut, înaintaşi şi pentru a creşte imaginea acestei alianţe. PNŢCD vine cu o tradiţie şi o doctrină”, a declarat Valentin Moldovan, preşedintele PNŢCD Timiş.

Cele mai citite

Băsescu acuză foștii miniștri ai Energiei pentru criza energetică: „Lumea se uită la România dacă vrea să vadă ce înseamnă să fii prost”

Fostul președinte Traian Băsescu susține că actuala criză energetică este rezultatul deciziilor luate în ultimii ani de miniștrii Energiei și de premierii care au...

Iași reduce iluminatul public pe timpul nopții, după instituirea stării de alertă în energie

Edilul a precizat că restricțiile vor fi aplicate în mod egal în toate cartierele orașului, pentru a evita orice diferență de tratament între zonele...

DNSC avertizează asupra unei noi fraude. Escrocii folosesc Facebook și WhatsApp pentru oferte de împrumut false

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unei noi metode de fraudă care circulă pe Facebook și WhatsApp.Escrocii profită de persoanele aflate în...
Ultima oră
Pe aceeași temă