0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSportPonta, despre anchetele DNA: Trebuie să dovedească două milioane de voturi false...

Ponta, despre anchetele DNA: Trebuie să dovedească două milioane de voturi false până pe 9 decembrie

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că raţiunea noilor anchete ale DNA în cazul referendumului de demitere a preşedintelui este aceea de a se dovedi două milioane de voturi false până la alegerile parlamentare din 9 decembrie, potrivit Mediafax.

Ponta a fost întrebat cum vede anunţul DNA privitor la începerea urmăririi penale împotriva a 67 de persoane.

„Trebuie să dovedim că au fost două milioane de voturi false, asta trebuie până pe 9 decembrie, după 9 decembrie nu mai interesează pe nimeni. Nu mi-am schimbat părerea asupra faptului că într-o ţară democratică oamenii nu sunt anchetaţi pentru faptul că au votat. Noi nu suntem o asemenea ţară, asta-i viaţa”, a spus Ponta.

De asemena, premierul a comentat inclusiv acuzele democrat-liberalilor cu privire la încălcarea principiului puterilor în stat prin înfiinţarea unei comisii de anchetă privind referendumul.

„«Se încalcă puterile statului», haideţi să fim un pic serioşi când vorbim de lucrurile astea. Când le încalcă, e în interesul ţării, dacă e invers, nu mai e – e încălcarea puterilor în stat (…) Sunt absolut convins că nu pot rămâne nesancţionate într-un stat de drept abuzuri comise împotriva oamenilor şi că trebuie să găsim în viitor prevederi constituţionale şi legale pentru ca cetăţenii să fie apăraţi de abuzurile unor instituţii”, a mai susţinut Ponta.

Procurorii DNA au început urmărirea penală faţă de 67 de persoane acuzate de fraude la referendum, printre care 49 de preşedinţi şi membri ai unor secţii din Teleorman, Vrancea şi Gorj şi 18 observatori din partea unor ONG-uri, membri de partid, care l-au ajutat pe Liviu Dragnea.

Procurorii anticorupţie precizează, într-un comunicat remis marţi, că au început urmărirea penală faţă 67 de persoane care au luat parte la diferite activităţi legate de desfăşurarea referendumului din 29 iulie.

Dintre acestea, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), 49 au fost preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea şi Gorj, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de complicitate la falsificarea, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, prevăzută de art. 26 Cod Penal raportat la art. 55, pct. 1 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Liviu Dragnea a fost pus sub acuzare în dosarul privind referendumul în 6 septembrie, fiind acuzat că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa în scopul obţinerii unei prezenţe de minimum 60% la votul de la referendum, care să garanteze validarea acestuia, potrivit DNA

După ce procurorii au anunţat că îl cercetează pe Liviu Dragnea, preşedintele PSD, Victor Ponta, declara că el şi toţi membrii BPN şi CExN au semnat autodenunţuri la DNA pentru că au îndemnat oamenii să vină la vot la referendum.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă