3 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInternaționalPatru dansatori celebri la București

Patru dansatori celebri la București

Inaugurate în anul 2000 de către celebra companie de balet Bejart Ballet Lausanne, Întâlnirile JTI au devenit de-a lungul timpului un eveniment de neratat, numărându-se printre puţinele de acest gen care aduc în România spectacole de dans de mare valoare artistică, la care publicul român nu are acces în orice moment.

Anul acesta, Întâlnirile JTI vor avea loc la Teatrul Naţional „I.L Caragiale“, pe 7 şi 8 octombrie, la această a 17-a ediţie urmând să vedem patru legende ale dansului internaţional într-un spectacol intitulat Quartet Gala. Cei patru artişti consacrați, selectați de coregraful Daniele Cipriani – Mats Ek, Ana Laguna, Susanne Linke și Dominique Mercy – vor demonstra într-un spectacol original că, în pofida trecerii anilor, dansatorii maturi sunt izvor nesecat de experiență, emoții, înțelepciune, profunzime. Am mai avut această experienţă, când i-am văzut dansând pe Sylvie Guillem și Russell ­Maliphant, dansatori aflaţi deja la o vârstă care se îndrepta spre 50 de ani, într-un spectacol uimitor, care mi s-a fixat în ­memorie.

Mats Ek (70 de ani) va interpreta împreună cu Ana Laguna (61 de ani), Cartoful și Amintirea, oferind publicului ocazia într-adevăr unică de a admira un cuplu celebru dansându-și „autobiografia“ și rara șansă de a-l vedea pe coregraful Ek dansând. Două piese poetice și intense, după cum le caracterizează critica de specialitate. „Cartof este un dialog al unui cuplu cu ­vechime. O privire ludică și morocănoasă către «chinul» de a conviețui, plin de contraste,­ bine conceput în drama sa puternică și presărat cu accese de umor pătrunzător. Amintire (…) prezintă fragmente din viața de zi cu zi a echipei formate din soț și soție, lăsând pe seama dansului puterea de a sugera ampli­tudinea cuvintelor nerostite, care leagă două ființe umane, pășind pe aceeași cărare a călătoriei lor existențiale“, a explicat ­Leonetta Bentivoglio, jurnalist și critic.

Dominique Mercy (65 de ani), celebru interpret al Pinei Bausch, va duce publicul în atmosfera specifică Teatrului Bausch, interpretând solo-ul Băiatul acela cu ziarele, în coregrafia lui Paschal Merighi. Mercy va demonstra cu această ocazie că, într-o artă atât de solicitantă fizic cum e dansul, intensitatea datorată experienței prevalează asupra agilității oferite de tinerețe.

„A-l urmări pe Dominique Mercy interpretând solo-ul Acel Băiat cu Ziarele, înseamnă să te transpui într-o stare de imponderabilitate fizică și emoțională, niciunde mai mult decât în secțiunea dansată pe Reckoning Song al lui Asaf Avidan («într-o zi, draga mea, vom fi bătrâni, gândește-te la toate poveștile pe care le-am fi putut spune…»). (…) Reușește să atragă același tip de atenție fie că stă nemișcat, fie că dansează sau recită un text existențial privind liniștea și moartea (…). Ca și în cazul lui Ek și Laguna, fiecare postură și gest, cât de mic sau de tranzitoriu, este plin de abandon genial și de convingere infailibilă; inteligența sa fizică și emo­țională nu lasă loc pentru jumătăți de măsură“, spune Nicholas Minns în eseul Scriind despre dans.

Dansatoarea și coregrafa de origine germană recunoscută la nivel internațional, Susanne Linke (71 de ani) va interpreta Un Solo pierdut…Cu salutări către Dore, realizată în 2014 și bazată pe versiunea explozivă a fascinantei creații Sărbătoarea Primăverii, de Igor Stravinsky. „Dansul se întinde peste generații. Lumea începe să celebreze din ce în ce mai mult meritele și înțelepciunea seniorilor, iar arta trupului și vigoarea fizică revalorifică, de asemenea, expresivitatea dansatorilor maturi, recunoscându-i ca mine de aur în ceea ce privește expe­riența scenică și sensibilitatea teatrală“, scrie Leonetta Bentivoglio, jurnalist și critic de specialitate.  

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă