Doamnă Bianca Burţa-Cernat, domnule Ovidiu Şimonca, cele trei pagini însumate în care răspundeţi, în Observator Cultural, nr. 643, articolului meu din 22, ar presupune, drept replică analitică, să scriu o broşură. N-o voi face, aşa că vă ofer acest răspuns sumar şi foarte incomplet.
Protestaţi că vă consider mânaţi de ură, frustrare şi rea-credinţă. Fie, nu e ură, nu-i frustrare, nu-i rea-credinţă. (Deşi nu ştiu cum să calific unele scoateri din context ale analizelor mele.) E altceva însă, anume orbire. Aveţi ochi, dar nu vedeţi, sau vedeţi, dar refuzaţi să înţelegeţi. De aceea, „dialogul” pe care îl propuneţi seamănă cu cel care avea loc pe timpuri între intelectualii occidentali prosovietici şi adversarii lor. Când aceştia din urmă arătau că în URSS există lagăre de concentrare, ceilalţi replicau: bine, dar în Statele Unite, negrii sunt linşaţi!
Îngrijorarea generală
Las de-o parte, doamnă Burţa-Cernat, calificarea programului dreptei ca „halucinaţie politică primejdioasă”. Dinspre stânga, unde vă plasaţi, el nu are cum să apară altfel. Să vorbim însă despre fapte şi lucruri deja întâmplate. Aici metoda favorită a dvs., ambilor, este relativizarea şi comparaţia nepotrivită.
De exemplu, domnule Şimonca, puneţi, mi se pare mie, pe acelaşi plan plagiatul lui Victor Ponta şi o anumită afirmaţie mai veche a lui Traian Băsescu, anume că nu va desemna un premier de la USL. De o parte, un fapt incontestabil; de partea cealaltă, o declaraţie infirmată între timp!
Sau: vi se pare comparabilă schimbarea expeditivă a Avocatului Poporului cu o presupusă lipsă de reacţie a d-nei Monica Macovei faţă de „lista lui MRU”. Iarăşi, de o parte, un fapt brut; de partea cealaltă (dacă lista e autentică), un simplu gest politic, în cel mai rău caz, prea „politic”.
D-na Burţa-Cernat judecă asemănător: decizia irevocabilă a instanţei cu privire la colaborarea cu Securitatea a lui Voiculescu e de acelaşi tip cu „bănuielile” că şi Băsescu ar fi colaborat! Pe de altă parte, ne reproşează că, aplicând standarde duble, am susţinut referendumul pentru reducerea numărului de parlamentari şi parlament unicameral, propus de preşedintele Băsescu în 2009 – act după dvs. nedemocratic -, iar acum am boicotat referendumul de demitere din această vară. Dar a fost referendumul din 2009 neconstituţional? A fost el ilegal? Câtuşi de puţin. A fost demagogic? Poate. Populist? Să admitem. În schimb, ceea ce s-a întâmplat în vara aceasta a fost şi anticonstituţional, şi ilegal, iar după unii bine informaţi – d-na judecător Iulia Motoc în interviul din 22, de exemplu – a fost o tentativă de lovitură de stat. Va să zică, comparaţi un gest politic legal, fie şi populist, cu o încercare de subminare a statului de drept, după care ne reproşaţi că tratăm partizan cele două referendumuri.
Citeşte continuarea în Revista 22.