25.8 C
București
marți, 4 iunie 2024
AcasăSpecialPedepse de până la patru ani de închisoare pentru 13 români, în...

Pedepse de până la patru ani de închisoare pentru 13 români, în Franța. Ei au furat bunuri de 430.000 de euro

13 români au fost condamnați, joi, la pedepse de până la patru ani de închisoare, în localitatea franceză Besançon, fiind acuzați că acționau în apropierea autostrăzilor din Franța pentru a fura marfă din tiruri, în timpul staționării acestora, informează AFP, citat de Agerpres.

Astfel, Bogdan Pătrușel, în vârstă de 36 de ani, a fost prezentat ca șeful acestui grup infracțional cu sediul în Franța la Paris. El a fost condamnat de tribunalul corecțional din Besançon la patru ani de închisoare și o amendă de 15.000 de euro. Ceilalți 12 inculpați, cu vârste de la 22 la 40 de ani, au primit pedepse între trei ani de închisoare, dintre care unul cu suspendare, și trei luni cu suspendare, împreună cu mai multe zeci de mii de euro amendă.

Tribunalul s-a conformat cererii procurorului Margaret Parietti care a vorbit despre o „rețea organizată”, alcătuită din persoane în mare parte originare din regiunea orașului Baia Mare (județul Maramureș), „leagăn al acestor hoți de marfă care sunt răspândiți pe teritoriul nostru”. Avocații apărării au minimizat implicarea clienților lor puși sub acuzare pentru „asociere la grup infracțional”.

Potrivit anchetatorilor, ei au participat la diferite niveluri la peste 20 de furturi și tentative de furt de mărfuri. Valoarea pagubelor acestor furturi, comise în 11 departamente din Franța, se ridică la 430.000 de euro.

În parkingurile special amenajate lângă autostrăzi, infractorii au furat din tiruri produse de parfumerie, materiale multimedia sau îmbrăcăminte de lux, profitând de perioada de odihnă a șoferilor. Marfa furată era stocată într-un depozit din regiunea pariziană, înainte de a fi trimisă în România pentru comercializare prin intermediul firmei „Moldomino”.

„Nu este vorba despre un grup de persoane înarmate și periculoase, ci numai însușire de bunuri, realizată de indivizi suficient de inteligenți”, a afirmat avocatul lui Bogdan Pătrușel, Randall Schwerdorffer.

 

Cele mai citite

Biden îl numește pe Trump delincvent

Joe Biden l-a numit pentru prima dată "delincvent" pe rivalul său în cursa pentru un nou mandat la Casa Albă, Donald Trump, după verdictul...

Redeschiderea urmăririi penale în dosarul privind controlul ISU la Ferma Dacilor, prim termen

Un prim termen de judecată are loc, astăzi, la Tribunalul Militar Bucureşti, în dosarul privind cererea de redeschidere de către Direcția Națională Anticorupție (DNA)...

Nicolae Ciucă a vizitat Barajul Vârfu Câmpului de pe râul Siret, început în 1989, și finalizat în proporție de 90%

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a vizitat, luni, lucrările de la Barajul Vârfu Câmpului de pe râul Siret, care au fost începute...
Ultima oră
Pe aceeași temă