20 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialCadrele medicale din Federația Hipocrat încep luni protestele

Cadrele medicale din Federația Hipocrat încep luni protestele

Federația Sindicală Hipocrat a anunțat că de luni va declanșă o serie de proteste. Până pe 14 octombrie, cadrele medicale membre ale federației vor purta banderole albastre, scrie Hotnews.ro.

“Inițiem un demers care ar trebui să continue cu întrevederi la care să se discute aplicat, pentru prezentarea revendicărilor și soluționarea lor. Am persevarat în acțiunile noastre și considerăm că trebuie să găsim soluțiile potrivite pentru o situație care a generat o stare de confuzie și revoltă. În caz contrar, așa cum am anunțat deja, notificăm autoritățile cu privire la deschiderea conflictului de muncă”, afirmă Ion Cotojman, președintele Federației Sindicale Hipocrat, într-un comunicat de presă.

Concret, protestatarii le cer autorităților emiterea de urgență a modificărilor Ordinului Ministrului Sănătății, privind motivarea medicilor. Totodată mai vor o salarizare unitară a personalului medical și crearea unui cadru legal pentru admiterea în învățământul superior a asistenților medicali. 
Calendarul protestelor include acțiuni de pichetare și întreruperea temporară a activității, în intervalul 17-21 octombrie și declanșarea grevei generale din 31 octombrie. 

Cele mai citite

World Press Photo, cea mai importantă expoziție de fotojurnalism, este expusă la București

Cea de-a 67-a ediție a World Press Photo, cea mai importantă expoziție globală de fotojurnalism, este expusă în Piața Universității din București. Expoziția va putea...

Sezon de vis pentru „corbii albaștri”! Corvinul, din Liga a 2-a, în Europa League

Divizionara secundă Corvinul Hunedoara a câștigat în premieră Cupa României și va evolua din nou în cupele europene după 42 de ani de pauză. Corvinul...

Starea de sănătate a premierului slovac Robert Fico este gravă și are o capacitate limitată de comunicare

Starea de sănătate a premierului slovac Robert Fico este în continuare gravă şi capacitatea sa de comunicare este limitată după ce a fost miercuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă