„Dacă vrei să înțelegi ce înseamnă să construiești, ia un scăunel, du-te în Piața Sfatului din Brașov, așază-te, privește Biserica Neagră și încearcă să îți imaginezi ce a fost în mințile acelor oameni atunci când au construit-o“, mi‑a spus mai demult un prieten brașovean. Omul știa ce spune, este specialist în dezvoltare economică și în management de centru istoric, lucrase niște ani în administrația britanică, iar englezii scriseseră în presă despre minunile făcute la ei de acest „guru“ din România.
Propoziția despre Biserica Neagră ar putea fi un punct de plecare al oricărui proiect politic. Se apropie alegerile parlamentare, iar jucătorii de toate culorile scot la iveală programe, idei, oameni cu notorietate. Se ascut săbiile, trupele de propagandă se pun pe treabă la o intensitate sporită, apar atacurile, criticile, dar și minciunile, jignirile sau atacurile la persoană. Pare un joc democratic cu accente mai fierbinți, de sorginte latină. Dar sunt câteva lucruri care nu sunt deloc în regulă și care se încăpățânează să saboteze exercițiul democratic.
Prezența serviciilor de informații în discursul public și presupusa influență a acestora asupra scenei politice sunt factori care induc îndoiala asupra corectitudinii jocului și asupra comportamentului viitorilor candidați. Expresia “tandemul DNA-SRI“ a devenit aproape banală în mass-media, iar declarațiile unor “foști“ ofițeri din aceste servicii fac mereu audiență. Exemple mai sunt, le găsim aproape zilnic în presă. Din păcate, controlul parlamentar asupra serviciilor secrete nu a adus niciodată – și nu aduce nici acum – lămuriri pu-blice, întreținând și mai mult îndoiala generală. Iar dacă aceste situații pot părea doar jocuri de comunicare, se cuvine să ne amintim că România a trecut prin situații aparent inexplicabile – de la mineriada din 13-15 iunie 1990 până la inventarea unui partid parlamentar care s-a aliniat (ca) la ordin lângă trupele portocalii; mă refer la UNPR, desigur.
Un alt lucru care slăbește forța procesului electoral și îi face pe alegători să stea acasă este prezența în primele rânduri a trupelor politice ale unor oameni care au fost (iar unii mai sunt) demnitari, dar care nu au făcut niciodată nimic, iar dacă au făcut ceva – au făcut prost. Mai mult, nu au răspuns niciodată, în fața nimănui, pentru prestația lor la nivel de guvern sau de Parlament. Nimeni nu a răspuns pentru prăbușirea industriei; nimeni nu a răspuns pentru dezastrul din transporturi – fie că vorbim despre căi ferate, fie că vorbim de autostrăzi; nimeni nu a răspuns pentru ero-rile din educație sau sănătate. Iar alături de acești veșnici „performeri“, nu scăpăm nici de politicienii muți, a căror singură activitate a fost să ocupe primele poziții pe listele de vot, și nici de cei care se fac… că fac, dar sunt doar gălăgioși. Pe primii îi vedem adesea hli-zindu-se în spatele vreunei „vedete“ de partid atunci când jurnaliștii fac fotografii, iar pe cei din a doua categorie îi vedem constant la televizor.
Schimbările frecvente ale legii electorale, refuzul votului prin corespondență, refuzul punerii în aplicare a rezultatului re-ferendumului din 22 noiembrie 2009 (au trecut, iată, șapte ani!), referendum prin care românii s-au pronunțat pentru un Parlament cu doar trei sute de membri, corupția fără sfârșit – iată tot atâtea semințe de îndoială presărate profesio-nist pe câmpul electoral.
Ultimul mare contribuitor la sporirea confuziei este chiar președintele în funcție. După ce a tăcut “tactic“ doi ani, evitând să dezvolte răspunsul sec din campanie – „ghinion!“ – și să explice povestea caselor din Sibiu pe care s-a înstăpânit fără să aibă dreptul, domnul Iohannis pune la cale un „pro-iect de țară“. Înțeleg că nu l-a avut când a fost ales, înțeleg că a câștigat președinția pentru că alegătorii nu l-au vrut pe domnul Ponta, dar nu înțeleg la ce (ne) folosește proiectul prezidențial. Partidele vin cu propriile proiecte, câștigătorii vor face guvernul și își vor pune în aplicare programul pentru care au fost votați. Deci, vom avea proiect votat democratic. Poate că președintele vrea, așa cum spun unii comentatori, să devină jucător și să impună vreun guvern sau, cine știe, se gândește deja la viitoarele alegeri prezidențiale… Biserica Neagră e o construcție clară, care stă în picioare de multe sute de ani. Poate nu ar fi rău ca doamnele candidate și domnii candidați să facă o excursie la Brașov, cu un scăunel în portbagajul mașinii. E loc destul în Piața Sfatului. Minte să fie!…
