12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăPoliticăPreședintele Iohannis merge în vizită de lucru în landul Bavaria

Președintele Iohannis merge în vizită de lucru în landul Bavaria

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va efectua, marţi, o “vizită de lucru” în landul Bavaria din sudul Germaniei, a anunțat, vineri, Administrația Prezidențială.

Șeful statului român urmează a se întâlni cu prim-ministrul şi cu preşedintele landului Bavaria și va asista la o ședință a guvernului Bavariei.

Potrivit comunicatului transmis de la Palatul Cotroceni, şeful statului român va participa la o şedinţă a guvernului landului Bavaria, va avea un dialog cu membrii acestei instituţii cu privire la relaţiile bilaterale și la actualitatea europeană şi va susţine o alocuţiune.

Klaus Iohannis va avea și o întrevedere separată cu prim-ministrul landului Bavaria, Markus Soder, preşedinte al Uniunii Creştin-Sociale (CSU).

Bavaria este cel mai bogat dintre landurile Germaniei.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă