0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialPrima zi cu Smailo

Prima zi cu Smailo

Ştiam de foarte mult timp de primul GPS produs în România, Smailo al Arobs, iar întâlnirea de la Cluj Brands Tour a fost un prilej excelent să testez unul. Prin urmare, de vineri încoace, pun GPS-ul şi dacă mă duc la magazinul din colţ. Chiar eram curios dacă un produs GPS independent mai are vreo şansă în lumea în care gadget-urile devin multifuncţionale. În fond, am navigare pe telefon. De ce aş schimba asta?

 

Prima impresie despre produs este foarte bună: subţire, cu ecran foarte mare (am modelul HDx 5.0, nu cu ecranul cel mai mare din gamă, dar nu mi-aş dori un televizor pe bordul maşinii). Ecranul arată cât de mult ni s-au schimbat aşteptările: e mult mai bun decât al fostului meu GPS, dar nu se ridică la sensibilitatea pe care o aşteptăm de când am intrat în era smartphone. Din fericire, are un stylus în pachet, care rezolvă problema.

Interfaţa e simplă; chiar dacă nu mai văzusem sistemul, setarea unei destinaţii a fost super-facilă din start. După prima utilizare, când a fost nevoie să fie convins că sateliţii chiar există, găseşte rapid şi fără probleme semnalul. Îmi place să butonez, deci din start am avut plăcerea să setez locurile mele preferate din Cluj la favorite.

Însă astea sunt lucruri de bază la un GPS; ce mi-a plăcut a fost că Smailo are difuzor şi microfon, aşa că funcţionează pe post de hands-free pentru telefon, la care se leagă prin bluetooth. Poţi răspunde la telefon şi chiar forma numere cu Smailo, care citeşte agenda telefonului.

Cel mai bun lucru, însă, e funcţia TMC (Traffic Message Channel), prin care şoferii primesc informaţii în timp real despre problemele din trafic. Datele sunt emise prin sistem FM-RDS, aparatul le recepţionează şi, dacă sesizează un blocaj în faţă, prezintă rute ocolitoare. Cine a auzit de autostrada M0 de la Budapesta ştie ce bun e aşa ceva! Chiar dacă cei de la Arobs sunt pregătiţi prin seria Smailo HD, sistemul în sine va deveni funcţional în România din octombrie – e bine de ştiut că sunt pregătit pentru el.

Smailo HDx 5.0 Mondo Travel vine şi cu câteva jocuri incluse, un player foto, video şi muzical şi un eBook reader (doar format .txt). Prin urmare, mai are vreun viitor un device GPS independent? În condiţiile în care mă uit pe telefon, dau check-in pe Foursquare şi am buton de „du-mă acolo”, care deschide aplicaţia Google Navigation, e clar că în direcţia integrării mergem.

Numai că la cum funcţionează Google Navigation, e clar că un GPS mai are încă loc la bord, separat. Pe de altă parte, viitorul lui depinde de planul de abonament pentru actualizări de hărţi, informaţii corecte pe care să te poţi baza şi, evident, lipsa traficului de date în roaming când ai GPS.   

Text preluat de pe www.aronet.ro
 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă