24.8 C
București
vineri, 24 iulie 2026
AcasăSpecialIstoria din sobele de teracotă

Istoria din sobele de teracotă

Angajaţii Muzeului Naţional de Istorie al Transilvaniei din Cluj au pregătit un proiect inedit, destinat copiilor şi pensionarilor din Cluj. Ei vor primi detalii despre modul în care se derula viaţa în trecut, iar aceste detalii vor fi obţinute cu ajutorul cahlelor, adică al bucăţilor de ceramică ornamentată, folosite la construirea sobelor de teracotă.

Cine vor fi invitaţi

La atelierele organizate de angajaţii muzeului vor participa un grup al pensionarilor clujeni, precum şi elevi de la şcolile Alexandru Vaida Voevod şi Nicolae Bălcescu, ambele din Cluj-.Napoca, în perioada octombrie – noiembrie. Potrivit muzeografului Ioana Gruiţă – Savu, participanţii la aceste ateliere vor învăţa să interpreteze semnificaţia simbolurilor de pe cahle. „În funcţie de epocă, avem simboluri antropomorfe, zoomorfe ori figuri geometrice. De o mare importanţă, de exemplu, sunt figurile sfinţilor medievali reprezentaţi pe aceste obiecte, care aveau un rol protector”, a spus Ioana Gruiţă – Savu, citată de www.clujtoday.ro. La final, participanţii vor fi invitaţi să îşi compună propriile lor reprezentări de cahle, care vor fi reunite într-o expoziţie aparte, la începutul lunii noiembrie. Proiectul este unul destinat cunoaşterii interactive a istoriei. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional de Istorie al Transilvaniei din Cluj, Asociaţia apARTe, Asociaţia Virtvs Antiqua şi Asociaţia Capitel.

 

Cele mai citite

Nicușor Dan: România și India își propun dublarea schimburilor comerciale

Președintele Nicușor Dan a declarat, vineri, la evenimentul „Romania India Business Forum”, că India este al treilea partener economic al României din zona Indo-Pacific,...

România a pierdut teren în Europa! Austria a urcat peste noi în clasamentul UEFA după seara neagră din preliminarii

Rezultatele înregistrate de echipele românești în prima manșă a turului al doilea preliminar din competițiile europene au afectat coeficientul UEFA al României.România a încheiat...

Rapid a acceptat oferta pentru Andrei Borza! Motivul din spatele transferului în Turcia

Andrei Borza va pleca de la Rapid la Corum FK, iar clubul giuleștean va încasa aproximativ două milioane de euro.Rapid a acceptat transferul fundașului...
Ultima oră
Pe aceeași temă