4.3 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSocialMeteorologii au prelungit codul galben de ninsori pentru Moldova şi zona montană

Meteorologii au prelungit codul galben de ninsori pentru Moldova şi zona montană

Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit, duminică, codul galben de ninsori pentru Moldova şi zona montană, până luni, la ora 22.00.

Tot până atunci se menţine şi informarea meteorologică de vânt puternic, care se va înregistra în întreaga ţară.

În plus, pentru 19 judeţe a fost emis cod galben de vânt puternic.

”În intervalul menţionat, în Dobrogea, jumătatea de est a Munteniei şi în sudul Moldovei, vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55 – 65 km/h, iar pe arii restrânse, îndeosebi pe litoral, rafalele vor depăşi 75…80 km/h. În Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură, vântul va continua să prezinte intensificări, temporar cu viteze de peste 70…80 km/h, iar zăpada va fi spulberată”, anunţă meteorologii.

Potrivit acestora, intensificări ale vântului vor mai fi în sud-estul ţării şi în noaptea de luni spre marţi (6/7 ianuarie) şi în cursul zilei de marţi (7 ianuarie), în general cu viteze de 40…50 km/h, iar pe litoral rafalele vor depăşi 55…60 km/h.

Judeţele vizate sunt Argeş, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Galaţi, Hunedoara, Ialomiţa, Mehedinţi, Prahova, Sibiu, Tulcea, Vâlcea şi Vrancea.

 

Cele mai citite

Accident aviatic în Kazahstan: 28 de supraviețuitori după prăbușirea unui avion al Azerbaijan Airlines

Un avion de linie aparținând companiei Azerbaijan Airlines, cu 67 de persoane la bord, s-a prăbușit în Kazahstan. Ministerul kazah al Situațiilor de Urgență...

Atac major al Rusiei asupra Ucrainei în dimineața de Crăciun: Rețele energetice și orașe vizate

În dimineața de Crăciun, Rusia a lansat un atac masiv asupra rețelei energetice și orașelor din estul Ucrainei, folosind rachete de croazieră și balistice,...

Țările care nu sărbătoresc Crăciunul și tradiții inedite din toată lumea

Crăciunul, celebrat pe 25 decembrie, este una dintre cele mai populare sărbători creștine la nivel global, marcând nașterea lui Iisus Hristos. Evenimentul nu este...
Ultima oră
Pe aceeași temă