Pe lângă lucrările mari pe care le presupune renovarea unei locuinţe, se poate constata şi o preocupare tot mai accentuată pentru găsirea unor soluţii adiacente, care să sporească funcţionalitatea anumitor spaţii.
Aceste soluţii stau la îndemâna specialiştilor (arhitecţi, meşteri etc.), dar şi a proprietarilor şi sunt inspirate, în general, de structurile principale ale locuinţei. În procesul de renovare a acestora pot să apară oportunităţi care să contribuie la sporirea confortului.
În exemplul de faţă, structura de care s-a profitat a fost masca instalaţiilor din baie. Deoarece în interiorul ei se afla şi coloana de aerisire, volumul era unul considerabil. În procesul de renovare, masca a fost demolată şi reconstruită din profile metalice şi plăci din gips-carton. Volumul mare al măştii a facilitat construirea în interiorul ei a trei nişe care îndeplinesc un excelent rol funcţional prin poziţionarea lor în apropierea căzii de baie. Datorită lor, spaţiul din zona căzii a fost degrevat de rafturile şi poliţele specifice, ceea ce o contribuit substanţial la funcţionalitatea zonei respective.
În afară de faptul că ele se constituie în spaţii de depozitare pentru obiectele specifice băii, mai îndeplinesc şi un important rol stilistic în ansamblul sălii de baie.
Costurile cu materialele (gips-carton, profile metalice, faianţă) nu au depăşit 50 de lei iar execuţia a durat câteva ore.