25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSocialGorj: Două persoane s-au răsturnat cu un ATV pe una dintre văile...

Gorj: Două persoane s-au răsturnat cu un ATV pe una dintre văile din apropierea staţiunii Rânca

Una dintre persoane este în stare gravă şi este necesară preluarea sa de către medici direct de la locul accidentului, aşa că intervine şi o ambulanţă offroad. Zona este deosebit de accidentată, pe un fost drum forestier abandonat, ce prezintă mari porţiuni de zăpadă şi gheaţă.

Salvamontiştii intervin, duminică, în masivul Parâng, unde două persoane s-au răsturnat cu un ATV, pe una dintre văile din apropierea staţiunii Rânca.

Se intervine cu trei utilaje şenilate ce tractează sănii speciale pentru transportul accidentaţilor.

”Primul echipaj de salvamontişti a ajuns la locul accidentului şi acordă primul ajutor celor doua victime”, a transmis Salvamont Gorj, precizând că, după evaluarea victimelor, s-a stabilit că situaţia impune preluarea uneia dintre victime urgent de către o ambulanţă.

Din această cauză, ambulanţa offroad Salvamont Gorj va încerca să ajungă până la locul evenimentului, deşi zona este deosebit de accidentată, pe un fost drum forestier abandonat, ce prezintă mari porţiuni de zăpadă şi gheaţă.

Cele mai citite

O companie a ajuns să valoreze 2.000 de miliarde de dolari

CEO-ul companiei Nvidia dezvăluie cum a ajuns firma lui să valoreze 2.000 de miliarde de dolari, arată un articol publicat pe site-ul termene.ro. Interviul cu...

Aglomeraţie pe drumurile dinspre mare și munte spre Capitală. Rute alternative

Centrul Infotrafic din IGPR anunţă că este inregistrată aglomeraţie pe sensul de coborâre al DN1 către Ploieşti, între staţiunile Predeal şi Buşteni, dar şi...

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...
Ultima oră
Pe aceeași temă