18.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialÎn Yemen intră în vigoare, în noaptea de miercuri spre joi, un...

În Yemen intră în vigoare, în noaptea de miercuri spre joi, un armistiţiu de 72 de ore

ONU a anunțat luni instaurarea unui acord de încetare a focului de 72 de ore, care poate fi prelungit, cu începere de miercuri, ora 23.59, pe întreg teritoriul Yemenului, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Armistițiul va intra în vigoare miercuri, 19 octombrie, la ora locală 23.59, a afirmat mediatorul ONU Ismail Ould Cheikh Ahmed care a primit asigurări în acest sens din partea “tuturor părților yemenite”.

Mediatorul a prezentat acest armistițiu ca o “reluare a încetării totale a ostilităților” care fusese decretată la 10 aprilie 2016 și ulterior încălcată.

Într-un comunicat dat publicității la New York, el a ținut să sublinieze că noul armistițiu “va apăra populația yemenită de noi vărsări de sânge și va permite extinderea livrărilor de ajutor umanitar”. Conflictul a făcut aproape 7.000 de morți și a provocat o gravă criză umanitară.

Mediatorul ONU a cerut “tuturor părților yemenite, țărilor din regiune și comunității internaționale să promoveze deplinul respect al acestei încetări a ostilităților și să se asigure că va pune capăt în mod permanent și durabil conflictului”.

 

Cele mai citite

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Armata israeliană a început evacuarea civililor din Rafah, înaintea unei posibile ofensive

Armata israeliană a început evacuarea civililor din orașul Rafah, aflat în sudul Fâșiei Gaza, aparent în cadrul pregătirilor pentru o operațiune militară în această...

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...
Ultima oră
Pe aceeași temă