Pentru al doilea an consecutiv, două viori cu nume celebre, Stradivarius şi Guarneri, doi violonişti excepţionali, adevărate vedete ale muzicii clasice, Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, alături de nu mai puţin îndrăgitul pianist Horia Mihail, şi-au dat întâlnire, la ceas de seară, nu în loc ferit, ci cât se poate de populat, pentru a se duela.
Duelul Viorilor, proiectul organizat de Radio România Cultural şi Accendo, a început pe 12 septembrie la Galaţi şi se va încheia pe 25 septembrie la Timişoara.
Cele două viori, devenite arme, şi-au dezvăluit sonorităţile fermecătoare, la Galaţi, Iaşi, Bacău şi Piteşti, urmând ca în această seară să încerce să cucerească şi publicul bucureştean, la Sala Radio. Iubitorii muzicii au venit în număr mare, au umplut sălile, au ascultat cu sufletul la gură, au aplaudat minute întregi şi la sfârşit au murmurat: „Parcă Stradivarius are un sunet mai percutant, iar Guarneri mai cald… dar amândouă sunt minunate. Oare care va fi câştigătoarea?”. Rămâne de văzut la final, până atunci am dorit să aflăm gândurile celor doi duelişti care au intrat într-o competiţie a rafinamentului, bunului gust şi virtuozităţii.
Domnule Liviu Prunaru, programul dumneavoastră, în calitate de concert maestru al Royal Concertgebouw Orchestra şi de apreciat solist de talie internaţională, este unul extrem de aglomerat şi totuşi aţi acceptat provocarea de a vă duela din nou pe scenele din România. De ce?
Am acceptat în primul rând pentru bucuria reîntâlnirii cu cei doi colegi de scenă, alături de care a fost o mare bucurie sa cânt anul trecut. Apoi, pentru mine este o mare bucurie să cânt pentru publicul din ţara mea, în care m-am născut şi de unde am plecat şi unde am devenit ceea ce sunt. Anul trecut am trăit un sentiment minunat când am văzut cât de bine primit a fost acest proiect, gândit de altfel foarte bine de cei care au găsit această titulatură de Duel al Viorilor. Dacă am fi pus simplu „Recital pentru două viori” nu ar fi fost acelaşi impact, nici acelaşi interes şi nici acelaşi public în sală. Eu vin acasă la Craiova în fiecare an să cânt, niciodată nu am avut însă un public atât de numeros şi de interesat de concert. Iar anul acesta am fost la fel de bine primiţi în oraşele în care am cântat deja.
Domnule Croitoru, cum simţiţi dumneavoastră această reluare a unui duel muzical?
Suntem cu toţii bucuroşi de revedere, de reîntâlnirea muzicală pe care o aveam în mai multe ipostaze, în mai multe săli de concerte. Sunt convins că de data asta cineva tot va câştiga. Anul trecut Horia, deşi spune că nu a câştigat nimeni, el la un moment dat a ieşit învingător cu ambele viori pe scenă, la unul dintre concerte, şi noi am ieşit numai cu arcuşele. În fond, faptul că diferenţele dintre aceste două opere de artă, Stradivarius şi Guarneri au fost sesizabile în aceleaşi seri, în aceleaşi spaţii, înseamnă că publicul din România a fost câştigător. Iar vestea s-a dus, dovadă că şi anul acesta sălile sunt arhipline.
Domnule Prunaru, anul trecut spuneaţi că sunteţi încă în faza de împrietenire cu această vioară Stradivarius mai veche de 300 de ani. A mai trecut un an pe care l-aţi petrecut împreună, cum vă mai înţelegeţi?
Este o vioară superbă, dar dificilă şi capricioasă. Norocul meu este că am degete lungi, pentru că ea este mult mai lungă decât Guarneri, pe care am cântat înainte, şi poate fi obositor să o foloseşti. Pot să spun că acest proces de împrietenire se petrece destul de repede, pentru Guarneri mi-au trebuit 10 ani să învăţ să o „cânt”, această vioară Stradivarius, după patru ani de când suntem împreună, îmi devine din ce în ce mai apropiată. Dacă eu evoluez pe an ce trece, să ştiţi că şi ea trece prin acelaşi proces. M-am împrietenit cu ea, m-a adoptat, dar mai am încă de explorat.
Domnule Croitoru aţi pornit în acest duel cu o vioară al cărei sunet excepţional a făcut să fie supranumită Catedrala. Este vioara Guarneri care a aparţinut chiar lui George Enescu. Care sunt calităţile acestui instrument?
I se spune „Catedrala”, pentru că sunetul se aseamană cu cel dintr-o biserică. Este absolut grozav. Sigur că vioara a fost necântată pentru o perioadă destul de lungă, cam 50 de ani, ea găsindu-se în patrimoniul muzeului George Enescu, fiind donată statului român împreună cu cladirea binecunoscută de Maruca, soţia lui Enescu. Este bine păstrată şi sunetul ei, deşi mai cald şi învăluitor, nu atât de percutant ca al lui Stradivarius, duce la distanţă şi este foarte bine ceea ce se aude. Relaţia noastră se îmbunătăţeşte de la an la an, nu am reuşit încă să-i pătrund toate dedesubturile, pe de altă parte sunt convins că şi instrumentul se adaptează stilului de a cânta al celui care îl utilizează. Un mare violonist spunea că sonoritatea instrumentului este de fapt sonoritatea violonistului.
Domnule Prunaru sunt aceste concerte adevărate competiţii sau duelul este doar un pretext?
Ideea principală este duelul şi apariţiile noastre sunt considerate bătălii dar fiecare poate să înţeleagă ce vrea din asta. Noi înţelegem că ieşim pe scenă să prezentăm ceva frumos, să îmbinăm sunete ale unor mari maeştri.
Eu zic că amândoi cântăm cu mare plăcere şi că lucrul acesta se vede. Şi atunci, bătălia nu ştiu cât e de bătălie, de fapt e o întâlnire între prieteni care fac muzică de plăcere şi, mai mult, reuşesc să şi prezinte cu succes publicului din ţară şi, de ce nu, poate şi în alte părţi vreodată două viori care merită din plin să fie cântate şi un repertoriu accesibil şi atractiv care să le pună în valoare
Domnule Croitoru, şi dumneavoastră vă duelaţi cu plăcere…
Da, e frumos să cânţi la vioară, mie mi se pare cel mai apropiat instrument de vocea umană. Eu, dacă aş fi avut voce de la Dumnezeu, aş fi făcut canto, asta mi-am dorit, mi-ar fi plăcut, n-a ieşit, nu a fost să fie şi atunci singur am ales vioara, care mi s-a părut instrumentul cel mai apropriat ca timbru.
Dar este uşor, domnule Prunaru, să scoţi un sunet frumos dintr-o vioară? Este de ajuns ca ea să fie una creată de un lutier celebru?
Lucrurile sunt întotdeauna complicate, este foarte greu să scoţi un sunet frumos dintr-o vioară şi va fi întotdeauna greu. Eu am crezut că timpul şi experienţa simplifică lucrurile, dar nu este deloc aşa, iar pentru mine orice ieşire pe scenă este unicat, este ceva inedit, orice se poate întâmpla de la o catastrofă la un succes extraordinar…
Cum a fost până acum? S-a epuizat deja o treime de turneu…
Este interesant de văzut reacţia publicului comparativ nu numai între ani, ci şi între oraşe. Unele săli sunt mari, altele mai mici, dar de fiecare dată observăm cum interesul creşte pe măsură ce avansăm în program, iar la sfârşit publicul este destins, se regăseşte în piesele noastre şi începe să îi placă. Şi noi creştem în calitate de la un concert la altul…
Viorile au sunat cel mai bine în sălile mai sărace ca acustică. La Galaţi, de exemplu, sala a fost una de teatru, dar a fost foarte bine. Aceasta înseamnă calitatea unor instrumente excepţionale, sună bine exact acolo unde te aştepţi mai puţin.
Domnule Croitoru, aţi început turneul în oraşul în care v-aţi născut, Galaţi. Cum v-a primit publicul acolo şi în celelalte oraşe?
Suntem cu toţii încântaţi de ceea ce s-a întâmplat până acum, răspunsul publicului este la nivelul aşteptărilor, la fel de cald ca şi cel de anul trecut. Acest turneu suscită foarte mult interes şi ne bucurăm să găsim doritori pentru genul nostru de muzică peste tot. Publicul este acelaşi atât în oraşele mari, cât şi în cele mici precum Galaţiul, care nu are decât liceu de muzică, nu facultate.
