4.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialConsiliul ONU pentru drepturile omului discută vineri, într-o sesiune specială, situaţia din...

Consiliul ONU pentru drepturile omului discută vineri, într-o sesiune specială, situaţia din Alep

Consiliul ONU pentru drepturile omului va organiza vineri o sesiune specială consacrată situației umanitare din orașul sirian Alep, la cererea a 16 țări, printre care Statele Unite, Germania, Franța și Marea Britanie, a anunțat marți într-un comunicat, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Într-o scrisoare, acest grup de țări a explicat că a fost convocată o sesiune specială la Geneva „în urma recentei deteriorări a situației drepturilor omului la Alep și eșecului înregistrat de regimul (președintelui sirian Bashar) Al-Assad și aliaților acestuia de a-și îndeplini angajamentele internaționale în domeniul drepturilor omului”.

Comunicatul reamintește că pentru o astfel de reuniune extraordinară este necesar sprijinul a cel puțin o treime dintre membrii Consiliului pentru drepturile omului, 16 țări. În acest caz este vorba despre Arabia Saudită, Belgia, Coreea de Sud, Elveția, Emiratele Arabe Unite, Franța, Georgia, Germania, Letonia, Marea Britanie, Mexic, Olanda, Paraguay, Portugalia, Qatar și Slovenia.

Solicitarea a fost, de asemenea, susținută de 17 țări cu statut de observator, printre care Turcia și Italia, a precizat documentul.

Va fi cea de-a 25-a sesiune specială a Consiliului după cea consacrată situației din Burundi în decembrie 2015.

În fața crimelor comise în Siria, Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului, Zeid Ra’ad Zeid Al-Hussein, și Comisia Națiunilor Unite de anchetă asupra Siriei au cerut în repetate rânduri sesizarea Curții Penale Internaționale de către Consiliul de Securitate. Această eventualitate este puțin probabilă, deoarece Consiliul rămâne divizat, Rusia continuând să își protejeze aliatul sirian.

Cei 250.000 de locuitori din cartierele de est ale orașului Alep, aflate din 2012 în mâinile rebelilor, sunt supuși de la 22 septembrie unui bombardament sistematic al aviației ruse și siriene, regimul Bashar Al-Assad lansând o vastă ofensivă pentru cucerirea localității.

Cele mai citite

China va emite titluri speciale de trezorerie în valoare de 411 miliarde de dolari pentru stimularea economiei

Autoritățile chineze au anunțat că vor emite, anul viitor, titluri speciale de trezorerie în valoare de 3.000 de miliarde de yuani (411 miliarde de...

Aproximativ 300 de șoferi au rămas fără permis de Crăciun

În ultimele 24 de ore, poliția rutieră a luat măsuri drastice pentru siguranța traficului, scoțând din circulație aproape 300 de șoferi care reprezenta un...

Furtuna puternică de la București a provocat un accident cu două mașini. Un minor a ajuns la spital

Un șofer a provocat un accident, marți seara, în Capitală, după ce a încercat să evite un copac doborât de vânt pe Bulevardul Kiseleff....
Ultima oră
Pe aceeași temă