19.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialOperațiunea antiteroristă din Belgia a vizat oameni din anturajul lui Hicham Chaib,...

Operațiunea antiteroristă din Belgia a vizat oameni din anturajul lui Hicham Chaib, cel care a revendicat atentatele de la Bruxelles

Operațiunea antiteroristă care a avut loc marți în nordul Belgiei a vizat în principal anturajul lui Hicham Chaib, una dintre liderii organizației Stat Islamic, informează miercuri AFP citată de Agerpres.

 Hicham Chaib a apărut în martie 2016 într-o înregistrare video ce revendica atentatele de la Bruxelles, au relatat miercuri unele ziare belgiene.

Patru persoane au fost inculpate marți pentru participare la activitățile unei grupări teroriste, după o serie de 15 percheziții și arestări produse în aceeași zi în mai multe orașe din nordul Belgiei. Printre acestea s-au numărat orașele Anvers, Gent și Deinze, a anunțat Parchetul federal belgian.

Printre cele patru persoane figurează Zouhair Chaib (29 de ani), frate mai mic al lui Hicham (35 de ani), interpelat în Gent, unde locuiește, a relatat cotidianul flamand De Standaard, precizând că ”majoritatea” celor 15 arestări au vizat ”membri ai familiei lui Hicham Chaib”, care are 11 de copii în total.

Un al treilea frate Chaib, Mohamed Amin, s-a plâns pe pagina sa de Facebook că domiciliul mamei sale, în Deurne, la periferia Anversului (nord), a fost, de asemenea, percheziționat, subliniază De Standaard. Ea a fost dusă la audieri, după care a fost eliberată.

Printre cei patru inculpați se află și Soufiane A., care a luptat în rândurile SI în Siria, potrivit De Standaard și La Libre Belgique. El a intrat în rândurile Statului Islamic în Siria în aprilie 2013, dar, grav rănit în lupte în regiunea Alepului, s-a întors în 2014 în Belgia și a fost interpelat marți la el acasă în Deinze, în apropiere de Gent (vest).

Fără să precizeze numele inculpaților, Parchetul federal a subliniat marți că ”unii” dintre ei sunt suspectați că au vrut să recruteze jihadiști pentru a lupta în rândurile jihadiștilor SI în Siria. Fratele lui Hicham Chaib, pus în cauză, ar fi ”figura centrală” a acestei filiere de recrutare.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Numărul pensionarilor a scăzut în luna aprilie 2024, comparativ cu luna precedentă

Un număr de 4.748.274 de pensionari era înregistrat în aprilie 2024 în România, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia...

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...
Ultima oră
Pe aceeași temă