13.9 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăTechA murit președintele de onoare al PNL, Radu Câmpeanu

A murit președintele de onoare al PNL, Radu Câmpeanu

Primul președinte al PNL de după anul 1989, Radu Câmpeanu, a încetat din viață, miercuri, la vârsta de 94 de ani.

“Este o mare pierdere pentru partidul nostru. Trebuie să-l păstrăm în galeria de onoare a marilor conducători liberali”, a declarat colegul său de partid, Mircea Ionescu Quintus.

”Anunţăm cu mâhnire că seniorul liberal, Radu Câmpeanu, a încetat astăzi din viaţă. Rămâne în inimile noastre ca primul preşedinte al partidului după 1989, cel care a reînfiinţat PNL după cumplita perioadă comunistă şi anii petrecuţi în închisoare ca deţinut politic. Suntem cu toţii alături de familia îndoliată”, anunţă, miercuri seară, PNL.

Radu Anton Câmpeanu s-a născut în 28 februarie 1922, în Bucureşti. În studenţie, a fost şef al Tineretului Liberal.

Radu Câmpeanu a fost arestat în 1948, iar după mai mulţi ani în închisorile comuniste este eliberat şi emigrează în Franţa, împreună cu familia. de unde a revenit imediat după evenimentele din decembrie 1989.

În perioada 1990 – 1993, Radu Câmpeanu a fost președinte al PNL. Radu Câmpeanu a fost candidatul PNL la Preşedinţia României, în 1990, obţinând 10,64% din voturi.

În 1992, sub conducerea sa, PNL a decis ieşirea din Convenţia Democrată din România, iar la alegerile de la finalul anului partidul s-a situat sub pragul electoral de 3%.


Citește și: Preşedintele fondator al PNL: “În locul lui Crin Antonescu, nu aş fi fost de acord cu intrarea lui Becali în PNL”

“Îmi vine să râd de această idee de a se înscrie în PNL. Cred că, dacă eram în locul lui Crin Antonescu, nu aş fi fost de acord cu intrarea lui în Partidul Naţional Liberal. Se spune că a dat şi nişte bani, dar cred că sunt doar zvonuri. Nu-l văd liberal pe Gigi Becali. Din tot ce a declarat el până acum, are doar concepţii sportive, nu politice. Poate să fie simplu membru, dar doar atât”.


În anul 1993, PNL a luat decizia de a numi în această funcție o personalitate care să fi trăit permanent în România în anii comunismului, astfel că funcția de președinte PNL a fost preluată de Mircea Ionescu Quintus.

Fostul președinte Ion Iliescu, adversarul lui Radu Câmpeanu la alegerile din anul 1990, a afirmat, imediat după vestea decesului acestuia, că personalitatea lui Radu Câmpeanu a marcat anii de început ai revenirii României la democrație și că a fost un om politic în care a găsit “un partener pentru reconstrucția instituțională a României”.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Grupul România Liberă se alătură boicotului împotriva ”Clubului de Presă”

Recent, Grupul România Liberă, care cuprinde atât ziarul România Liberă cât și Academia Cațavencu, a decis să se distanțeze de controversatul ”Club de Presă”...

Dan Podaru și-a depus oficial candidatura pentru Primăria Sectorului 1

Dan Podaru, fost consilier local PNL, a anunţat, joi, că şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al Sectorului 1 din partea Partidului Ecologist...

Grupul România Liberă se alătură boicotului împotriva ”Clubului de Presă”

Recent, Grupul România Liberă, care cuprinde atât ziarul România Liberă cât și Academia Cațavencu, a decis să se distanțeze de controversatul ”Club de Presă”...
Ultima oră
Pe aceeași temă