7.6 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialS-au îmbolnăvit în spital

S-au îmbolnăvit în spital

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa şi Sanatoriul din Techirghiol au raportat 25 de infecţii intraspitaliceşti.

 

În cazul a 25 de pacienţi constănţeni, spitalizarea lor s-a prelungit cu câteva zile sau săptămâni în plus faţă de cât ar fi fost necesar pentru tratarea afecţiunilor pentru care s-au adresat unităţilor sanitare. Microbii din spitale sau infecţiile intraspitaliceşti au făcut 18 victime la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) şi şapte la Sanatoriul din Techirghiol, unde bolnavii s-au internat cu o boală şi s-au pricopsit cu o varicelă de toată frumuseţea. Comparativ cu perioada similară a anului trecut, a declarat directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ), dr. Mihaela Dinisov, în 2012 am avut cu şapte cazuri mai mult.

Apogeul, a subliniat ea, l-am atins în 2005, când am avut 133 de cazuri de infecţii intraspitaliceşti într-un singur an. Apoi, numărul acestora a început să scadă de la an la an câte puţin. „Acest tip de infecţii sunt un risc, dar pot apărea oricând într-o unitate sanitară. Cauzele sunt multiple, dar ţin în mare parte şi de imunitatea pacientului”, a declarat dr. Dinisov. Cadrele medicale susţin că infecţiile intraspitaliceşti sunt cauzate de o multitudine de factori şi ar fi într-o evoluţie continuă. „La ora actuală, spitalele îngrijesc bolnavi din ce în ce mai fragili.

Unii dintre ei devin foarte sensibili în urma unor intervenţii chirurgicale, care sunt tot mai complexe şi invazive. Pornind de la o simplă infecţie de plagă, care poate produce germeni, toate operaţiile pot fi nişte porţi de intrare în organism a altor infecţii”, spune un medic. Situaţia este însă  cu atât mai gravă cu cât o parte din infecţii au fost înregistrate la copii. Infecţiile nosocomiale au fost varicelă, rujeolă, stafilococi, clepsiela şi diferite infecţii virale. „În fiecare spital sunt raportate anual astfel de infecţii. Nu există unitate care să nu se confrunte cu aşa ceva”, a spus la rândul lui directorul medical al SCJU, dr. Cătălin Grasa.   

Cele mai citite

Activitatea stațiilor ITP continuă manual, fără eliberarea imediată a documentelor, anunță RAR

Registrul Auto Român (RAR) a anunțat că, din cauza unei defecțiuni tehnice survenite joi în camera serverelor, stațiile ITP autorizate pot efectua inspecții tehnice...

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...

TikTok, platforma strategiei lui Călin Georgescu și rădăcinile sale în China

Combinația dintre politică și tehnologie l-a adus pe primul loc pe Călin Georgescu, în opțiunile românilor TikTok, platforma pe care Călin Georgescu a reușit să...
Ultima oră
Pe aceeași temă