11.7 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSportAntonescu: Băsescu este "ŞI MAI EPAVĂ". De la Ponta vreau "mai multă...

Antonescu: Băsescu este “ŞI MAI EPAVĂ”. De la Ponta vreau “mai multă forţă”

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a dat, miercuri, la România TV, calificative pentru oamenii politici, el spunând că Traian Băsescu este acum “şi mai epavă” decât în timpul referendumului şi că, pe de altă parte, îşi doreşte ca premierul Victor Ponta să aibă “mai multă forţă”, potrivit Mediafax.

La solicitarea moderatorului de a-i da un calificativ lui Traian Băsescu în situaţia actuală, revenit la Cotroceni şi scăpat de referendum, Crin Antonescu a spus: “Aşa de rău mi-a părut că a fost greşit înţeles cuvântul sau a fost înţeles ca o ocară. Îl repet, e cel din referendum. Revenit la Cotroceni sau nu, din punct de vedere politic, epavă. Astăzi, şi mai epavă”.

Potrivit lui Antonescu, acesta este singurul cuvânt care poate caracteriza un om care, după ce pierde “în asemenea hal un vot”, după ce 89% dintre compatrioţii care se exprimă îi spun că nu îl mai vor, mai este pus şi în situaţia de a se întoarce împotriva acestui vot.

Despre relaţia cu premierul Victor Ponta, Antonescu a declarat că este “foarte bună, neobişnuit de bună pentru doi oameni politici, chiar dacă ar fi în acelaşi partid, cu atât mai mult cu cât sunt în partide diferite”.

“Aş vrea, sper, aştept, aş vrea mai multă forţă şi mai multă convingere că şapte milioane de voturi sunt, întodeauna, din punct de vedere politic, mai devreme sau mai târziu, mai puternice decât un Parchet, un serviciu”, a spus Antonescu.

Întrebat dacă lui Victor Ponta îi lipseşte forţa, preşedintele PNL a răspuns: “Nu am spus că îi lipseşte. Dar niciodată nu strică mai multă. Forţa, ca şi mintea. Nu la domnia sa, în general”.

Despre ideea unei posibile candidaturi a lui Sorin Oprescu la Preşedinţie, Crin Antonescu a comentat: “De ce nu? Orice om care face politică, administraţie, primarii Capitalei au şi tradiţie, are o cotă de încredere, este un potenţial candidat la preşedinţie. Nu e o problemă pentru mine, în mod special, asta, şi nu cred că la panoplia de posibili candidaţi la alegeri prezidenţiale, dacă odată o să mai apucăm să mai facem alegeri prezidenţiale în ţara asta, dacă la panoplia asta se mai adaugă un personaj, nu cred că e nimic nou”.

Crin Antonescu a refuzat să facă un comentariu privitor la democrat-liberalul Elena Udrea, spunând că aceasta nu e în raza sa de acţiune.

“Am citit tot aşa, pe surse, cam multe lucruri inexacte pe surse, că am luat decizia de a candida în Sectorul 6 eu, împotriva domniei sale. Nu, chiar nu. Nu am avut o asemenea preocupare, nu am căutat-o, nu am găsit-o. E dezinteres”, a ţinut să menţioneze Antonescu.

Cele mai citite

Melinda Gates a ieșit din fundația pe care o fondase cu fostul ei soț Bill Gates

Melinda Gates, care a prezidat una dintre cele mai influente fundații filantropice din lume, a anunțat luni că părăsește organizația pe care a fondat-o...

Ministrul Agriculturii: Asigurarea unui buget consistent este esențial pentru viitoarea PAC

Asigurarea unui buget consistent pentru plăţile directe, prin care să se acorde acelaşi nivel al plăţilor pentru toţi fermierii din Uniunea Europeană, este esenţială...

Hezbollah: Locuitorii strămutați israelieni se pot întoarce acasă dacă se încheie războiul

Şeful grupării insurgente libaneze Hezbollah, Sayyed Hassan Nasrallah, a declarat luni că locuitorii din nordul Israelului care s-au refugiat în alte zone din ţară...
Ultima oră
Pe aceeași temă