România e o țară periculoasă pentru cetățeanul care încearcă să stabilească o relație eficientă cu politicienii. O astfel de relație presupune dialog, schimb de argumente, asumarea adevărului, transparență, bună-credință și altele de aceeași natură. Politicienii români, însă, sunt deficitari aproape constant la mai toate cele enumerate mai sus. Prin urmare, comunicarea cu aceștia este, de multe ori, doar un joc meschin al manipulării pe care liderii de partide îl execută mai talentat sau mai grosolan, în funcție de talent, educație, context.
Totuși, există și cetățeni fericiți, care nu sunt măcinați de îndoieli, dileme, evaluări și analize în conexiune cu politicienii. Acei cetățeni sunt votanții PSD. Diferența fundamentală între votantul PSD și votantul oricărui alt partid este că alegătorul de social-democrați este împăcat cu opțiunea sa.
Dar, puneți-vă, de exemplu, în pielea unui elector al noului PNL. Pentru un astfel de cetățean, legătura cu partidul favorit este chinuitoare, istovitoare: cine e, de fapt, PNL – vechii pedeliști, vechii peneliști? Cine e Cioloș și de ce? De ce nu-și nominalizează PNL un membru de partid pentru funcția de premier? Cu cine joacă Iohannis? De ce l-a nominalizat PNL pe turnătorul Marian Munteanu drept candidat la Primăria București, un fiasco total în cele din urmă? Din toate aceste motive și multe altele, viața unui penelist e complicată și satisfacțiile se lasă așteptate, încrederea e testată constant și eficacitatea politică a partidului e, de multe ori, compromisă.
Până și susținătorii PMP, în ciuda adeziunii lor aparent profunde pentru Traian Băsescu, sunt asaltați de presimțiri negre: unde va duce mai noul discurs despre justiție al fostului președinte? Cât de utilă e fuziunea cu unul din cele mai toxice partidulețe din ultimii ani, UNPR? Ce șanse are PMP, în ciuda unei turme de broaște înghițite de Băsescu, să intre în Parlament? Și, dacă PMP nu trece pragul electoral al Legislativului, ce se va alege de partid?
Ba chiar și etnicii maghiari își mai ceartă, din când în când, partidul-etichetă, UDMR, ceea ce se vede în voturile luate de concurenții politici de la Uniunea Civică Maghiară.
Votantul pesedist, însă, e împlinit politic, moral, logic și psihic. Alegătorul PSD nu are nici un fel de dubiu că social-democrații sunt SOLUȚIA. Unica. Deci, cea mai bună. Perfect rotundă. În fond, ce ar avea să-i reproșeze PSD-ului? Nu se ocupă partidul, când are puterea, să umple instituțiile de stat, pe toate palierele, de la ministru până la portar, cu oameni loiali? Nu mărește PSD ajutoarele sociale? Nu dau social-democrații, când sunt în fruntea bucatelor, contracte dedicate afaceriștilor care cotizează la partid? Nu taie pesediștii taxe? Sigur, totul e din bani publici care, la un moment dat, se termină. Dar PSD are o soluție și pentru asta: intră în opoziție și-i înjură pe cei care iau puterea că nu sunt în stare să guverneze în folosul oamenilor.
Și, atunci, de ce să nu votezi PSD? Un motiv ar fi demnitatea personală. Nu, acesta nu e un motiv suficient de bun pentru un votant PSD, e adevărat. Iar Dragnea știe foarte bine asta, altfel nu ar fi ajuns niciodată președintele partidului.
