33.4 C
București
marți, 4 august 2026
AcasăSpecialDoi arădeni acuzaţi de proxenetism

Doi arădeni acuzaţi de proxenetism

Cele două persoane sunt suspectate de trafic de persoane şi proxenetism, atât în ţară, cât şi în străinătate.

 

Ofiţerii Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Arad, sub coordonarea procurorilor din cadrul DIICOT, Biroul Teritorial Arad, au reuşit depistarea şi reţinerea a doi bărbaţi suspectaţi de săvârşirea infracţiunilor de  trafic de persoane şi proxenetism. Din cercetările efectuate de către poliţişti a reieşit faptul că, în perioada 2010-2012, cei doi arădeni au obligat prin înşelăciune, ameninţări, violenţă sau alte forme de constrângere două tinere din judeţul Arad să se prostitueze, atât în municipiul Arad, cât şi în Austria sau Cehia.

Doar un arestat

În  urma  unei percheziţii domiciliare şi  a probatoriului existent, cei doi bărbaţi au fost reţinuţi  şi prezentaţi instanţei de judecată, din cadrul Tribunalului Arad, cu propunere de arestare preventivă. Instanţa nu i-a găsit la fel de periculoşi pe cei doi, astfel că a emis doar pe numele unuia dintre ei un mandat de arestare pentru o perioadă de 29 de zile. În schimb, cel de-al doilea bărbat va fi cercetat în libertate, dar are interdicţie, tot pentru 29 de zile, de a părăsi Aradul

Cele mai citite

Bracketi, ceramică sau alignere: cum recomandă Atelierul de Zâmbete tipul de aparat dentar potrivit fiecărui pacient

Puțini pacienți ajung la prima consultație ortodontică fără o idee deja formată. Unii au văzut o reclamă la gutiere transparente, alții au un coleg...

Ucraina pregătește Inițiativa Carpatică. România, printre cele opt state participante

Ucraina intenționează să lanseze în această toamnă Inițiativa Carpatică, un proiect regional care va include opt state, printre care și România.Anunțul a fost făcut...

Cafeaua se scumpește din nou. Stocurile se apropie de cele mai mici niveluri

Piața cafelei traversează o nouă perioadă de creșteri de preț, pe fondul reducerii stocurilor de Arabica, al întârzierilor în livrări și al dificultăților logistice.Rezervele...
Ultima oră
Pe aceeași temă