Construcţia fusese inaugurată abia în urmă cu un an.
La mai puţin de un an de la inaugurare, la Arad s-a prăbuşit o parte din tavanul mall-ului Galleria. În acel moment, în mall se găsea puţină lume, ceea ce a dus la inexistenţa victimelor. Bucăţi din plafonul de rigips care despărţea etajele I şi II ale clădirii centrului comercial Galleria Arad s-au desprins şi au căzut pe câteva sute de metri pătraţi. „Sâmbătă, 8 septembrie, în jurul orei 12:00, câteva plăci de rigips care făceau parte din tavanul fals de pe unul din coridoarele mall-ului s-au desprins şi au căzut.
În urma acestei desprinderi nici o persoană nu a fost rănită, singurele pagube produse fiind doar asupra mobilierului câtorva chioşcuri din imediata apropiere. Imediat, personalul administrativ al mall-ului a delimitat spaţiul respectiv şi a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad, care a reacţionat prompt şi a sosit la faţa locului pentru a face constatarea şi a dispus măsurile ce trebuiesc (n.r. – trebuie) luate pentru remediere urgentă. Ne pare rău pentru situaţia creată şi am luat deja măsurile pentru a remedia complet şi definitiv toate cauzele care au dus la accident. Apreciem că lucrările de remediere se vor finaliza integral în următoarele 72 de ore de către contractorul general, construcţia aflându-se încă în garanţie”, a declarat Tina Vîrlan, directoarea centrului comercial Galleria Arad. Verificările vor fi extinse asupra tuturor elementelor de finisaj pentru a preveni apariţia unor evenimente similare. Pe durata lucrărilor de remediere, doar trei magazine vor rămâne închise. Firmele care îşi desfăşoară activitatea în incinta mall-ului, afectate de acest incindent, vor fi despăgubite.
Seara, la Galleria era programat un concert, care nu a mai avut loc. Dacă tavanul ar fi căzut peste arădenii veniţi în mall, numărul victimelor ar fi fost mare. Cert este că lucrările de construcţii au fost executate fără a respecta normativele în vigoare, spun surse din cadrul autorităţilor locale. Mall-ul se află în perioada de garanţie şi, chiar dacă firma constructoare va remedia problema ivită, arădenii se întreabă dacă în timpul unei veri secetoase a căzut o parte din tavan, ce se va întâmpla dacă la iarnă vor fi din nou ninsori abundente.
Oraşul mall-urilor
În urmă cu câţiva ani, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, finul preşedintelui Traian Băsescu, dorea ca Aradul să devină un oraş al mall-urilor. Aşa că a făcut tot posibilul pentru a promova acest brand.
Armonia, mall-ul care s-a închis
Aradul ar fi trebuit să aibă şase mall-uri dacă nu ar fi venit criza economică. Primul, în urmă cu patru ani, a fost deschis complexul comercial Armonia. Dar deschiderea celui de-al doilea mall, Atrium Center a dus la scăderea numărului de cumpărători ai Armonia, iar deschiderea celui de-al treilea, Galleria, a dus practic la închiderea Armonia. Mall-ul care ar fi trebuit să atragă cumpărători din Ungaria şi Serbia va fi transformat într-un parc logistic.