2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialDragnea, urmărit penal. Acuzaţiile sunt fără precedent

Dragnea, urmărit penal. Acuzaţiile sunt fără precedent

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman şi fost coordonator al campaniei pentru referendumul din 29 iulie, din partea PSD, a fost pus sub urmărire penală de procurorii DNA în ancheta privind fraudele de la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

DNA arată că Dragnea şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa pentru a obţine o prezenţă la vot de minimum 60% şi mai relevă faptul că pe listele de alegători au figurat inclusiv minori şi alte persoane fără drept de vot.

Complexitatea faptelor cercetate, aşa cum rezultă din punerea sub urmărire penală a liderului PSD, este pusă în lumină de cel puţin una dintre acuza-ţiile aduse: construirea unui „sistem naţional de influenţă pentru a determina autorităţile publice centrale, judeţene şi locale aflate sub controlul politic al formaţiunii politice”.

De altfel, procurorii anti-corup–ţie dezvăluie cât de bine organizate au fost forţele politice interesate în demiterea la urne a preşedintelui Traian Băsescu, atunci când fac referire la modul în care a decurs monitorizarea prezenţei în secţiile de votare, pe tot parcursul zilei de 29 iulie.

„A fost utilizat un sistem informatic complex ce permitea unui număr restrâns de persoane să obţină, în timp real, informaţii despre numărul de votanţi şi modul cum s-a votat în secţiile de votare. Astfel, oră de oră, coordonatorii partidului aveau reprezentarea prezenţei la urne, identificând secţiile de vot cu prezenţă slabă.

Sistemul informatic a asigurat comunicarea de date, mesaje, ordine şi recomandări cu conţi-nut ilicit, destinate coordonatorilor şi/sau membrilor secţiilor de votare şi altor persoane, în vederea măririi artificiale a numărului de votanţi”, se precizează în comunicatul de presă transmis de DNA. Reacţia lui Liviu Dragnea nu a întârziat să apară. Sugerând că ar fi vorba doar de o răzbunare a lui Traian Băsescu, liderul PSD insistă că acuzaţiile care i se aduc sunt „stupefiante” şi că a condus campania „în mod legal, în mod corect”. Acesta a mai adăugat, cu referire la ceea ce cred procurorii despre supravegherea prezenţei la urne, că nu s-a petrecut nimic ieşit din comun: „Ceea ce am făcut noi au făcut toate partidele şi fac tot timpul, pentru că fiecare partid are dreptul legal să primească informaţii cu ceea ce se întâmplă de la membrii săi”.

La rândul său, premierul Victor Ponta, şeful lui Liviu Dragnea pe linie de partid, a declarat ieri că vrea să creadă că nu se mai fac dosare politice, precizând că PSD nu este intimidat şi anunţând că Dragnea va fi în continuare şeful de campanie al PSD pentru parlamentare. „Ce-i ilegal în organiza numărători paralele? Mi-aduc aminte că în 2009 Videanu prezenta public aceste date. E ilegal la USL, dar e legal la PDL? Să ne oprim cu lucrurile astea”.  

ACUZAŢII. Infracţiunile imputate liderului PSD

  
folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii -pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite;

asociere pentru săvârşirea de infracţiuni;

instigare la violarea prin orice mijloace a secretului votului de către membrii biroului electoral al secţiei de votare ori de către alte persoane;

instigare la promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase în scopul de a -determina alegătorul să voteze în cadrul -referendumului.

Sistemul naţional de influenţă

Procurorii consideră, totodată, că Dragnea a pus la punct un „sistem naţional de influenţă” care să-i permită implicarea autorităţilor controlate politic de PSD în următoarele acţiuni:

exercitarea de presiuni asupra preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare şi asupra membrilor acestora pentru a falsifica semnăturile alegătorilor pe listele de vot şi a introduce în urne un număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegători;

folosirea unei urne mobile în condiţii contrare legii (fără a exista cereri în acest sens depuse în termen şi aprobate corespunzător);

obţinerea pe căi ilicite de informaţii, în fiecare oră, despre numărul de persoane care şi-au exercitat dreptul de vot şi despre modul în care s-a votat în unele secţii de votare;

practicarea votului multiplu;

denaturarea pe listele suplimentare a ultimei cifre a CNP al unor persoane a căror semnătură a fost falsificată pe listă, pentru a nu permite programelor de calculator specializate să identifice votul multiplu;

practicarea „turismului electoral” – adică a deplasării organizate de importante mase de persoane, cu ajutorul autobuzelor, microbuzelor etc., pentru a vota multiplu, atât în secţia de votare la care au fost arondaţi, cât şi la alte secţii de votare din ţară;

falsificarea de semnături în numele unor persoane decedate, ce au rămas înscrise pe listele electorale;

falsificarea de semnături ale multor alegători, plecaţi din ţară în momentul referendumului;

votul exercitat de minori, interzişi judecătoreşti şi persoane cărora le-a fost interzis dreptul la vot printr-o hotărâre judecătorească penală; 
- neaplicarea autocolantelor cu menţiunea „VOTAT” pe cărţile / buletinele de identitate ale votanţilor.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă