20 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialVladimir Putin, informat în legătură cu investigaţia asupra ministrului rus al Economiei....

Vladimir Putin, informat în legătură cu investigaţia asupra ministrului rus al Economiei. Premierul Rusiei a desemnat un înlocuitor al lui Uliukaev

UPDATE: Premierul rus Dmitri Medvedev l-a desemnat, marţi, ca ministru interimar al Economiei pe viceministrul Evgheni Ielin, a anunţat o purtătoare de cuvânt a Guvernului de la Moscova, citată de Reuters.

După ce Alexei Uliukaev a fost plasat în arest la domiciliu, președintele rus Vladimir Putin l-a demis din funcția de ministru al Economiei.

Conform unui comunicat al Kremlinului, Putin l-a demis pe Uliukaev pentru că „și-a pierdut încrederea în el.”

—–

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că președintele rus, Vladimir Putin, a fost informat de la început cu privire la investigația asupra ministrului rus al economiei Alexei Uliukaev, arestat sub acuzația de a fi primit peste două milioane de dolari mită, a anunțat marți Comitetul de Investigații de la Moscova. “Uliukaev a fost arestat azi-noapte, imediat după un interogatoriu”

La rândul său, premierul rus, Dmitri Medvedev, a cerut o anchetă minuțioasă asupra reținerii ministrului rus al economiei, au informat agențiile de presă ruse. Medvedev a precizat că a discutat despre arestarea lui Alexei Uliukaev cu președintele Vladimir Putin.


Citeşte şi: A fost arestat ministrul rus al Economiei. El este acuzat că a luat două milioane de dolari mită într-o afacere petrolieră


Potrivit anchetatorilor, ministrul ar fi primit mită pentru o evaluare “pozitivă” care a permis companiei petroliere cu capital majoritar de stat Rosneft să achiziționeze cu aproximativ cinci miliarde de dolari, în octombrie, 50% din acțiunile Bashneft din Republica Bașkiria, parte a Federației Ruse, a precizat purtătorul de cuvânt al Comitetului de Investigaţii, Svetlana Petrenko pentru agenţia TASS.

O sursă din poliţie a declarat pentru agenţia Ria Novosti că arestarea a fost posibilă în cadrul unei „operaţiuni sub acoperire”, desfăşurate după ce anchetatorii au obţinut „dovezi solide, ascultând conversaţiile oficialului şi pe cele ale asociaţilor săi”.

 

 

 

Cele mai citite

Premierul Ciolacu este primit în Turcia de președintele Erdoğan, unul dintre cei mai influenți lideri din Europa

Premierul României, Marcel Ciolacu, se întâlnește, în Turcia, cu președintele Recep Tayyip Erdoğan, unul dintre cei mai influenți lideri politici din Europa. Premierul Ciolacu și...

VIDEO. Percheziții într-un dosar privind trafic de droguri, în Timiș

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, împreună cu procurorii DIICOT, pun în aplicare, astăzi, 24 de mandate de percheziţie domiciliară în judeţul...

Gazprom, pe pierdere, după 25 de ani

Guvernul de la Moscova a dat instrucţiuni Gazprom să nu plătească dividende pentru 2023, conform unui decret publicat pe site-ul companiei de stat, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă