Desenele animate sunt parte a copilăriei noastre. În comunism, desenele favorite ale copiilor erau „Mihaela”, „Pin-Pin”, „Lolek şi Bolek”, „Miaunel şi Bălănel” ori „Pif şi Hercule”. Apoi, au apărut „Heidi”, „Sandy Bell” ori „No pogodi”. Copiii anilor 1990 au crescut cu „Captain Planet”, „Grendizer”, „Zorro”, apoi desenele japoneze- „Sailor Moon” şi „Pokemon”. Printre ele, desenele produse de Disney, Looney Tunes şi Hannah şi Barbera.
Citeşte şi FOTO. Cum a evoluat Batman în 73 de ani
Despre desenele difuzate în comunism
Desenele româneşti au apărut prin anii 1970- „Mihaela” şi „Miaunel şi Bălănel” se numărau printre favoriţii copiilor.
Seria de desene animate având-o ca personaj central pe Mihaela- o fetiţă blondă cu trei fundiţe, creată de caricaturistul Nell Cobar- a fost difuzată între 1970 şi 1980. Coloana sonoră a desenului a fost compusă de Margareta Pâslaru. Miaunel şi Bălănel au fost creaţi de Horia Ştefănescu, Zaharia Buzea şi Artin Badea şi au apărut prima dată pe micul ecran în 1974, în „Baloane vrăjite”.
Desenul animat „Pin-Pin”, despre un pinguin creat de Luminiţa Cazacu, a fost difuzat între 1986 şi 1989, iar, după 1990, a fost transformat într-un film animat- „Călătoriile lui Pin-Pin”.
„Nu pogodi” se numeşte celebrul desen sovietic din 1969- cu lupul care îl aleargă pe iepurele Zayats. „Nu zaietz, nu pagadi” este formula pe care cu toţii o ţinem minte de când eram copii. Lolek şi Bolek au fost creaţi de plonezii Władysław Nehrebecki şi Leszek Mech între 1963 şi 1986. Vezi aici lista desenelor animate difuzate de Televiziunea Română până în 1996.
După 1990, au început să fie difuzate „Captain Planet”,”Zorro”, „Grendizer”, „Candy” şi „Sailor Moon”.
Citeşte şi FOTO INEDITE. Cum ar arăta personajele Disney în viaţa reală
Vă invităm să vizualizaţi o galerie foto cu cele mai îndrăgite desene ale copilăriei.