35.1 C
București
joi, 6 august 2026
AcasăSpecialHeliport pentru Spitalul Judeţean Oradea

Heliport pentru Spitalul Judeţean Oradea

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea a câştigat un proiect prin care va beneficia de construcţia unui heliport. Acesta este mai mult decât necesar pentru unitatea medicală, în condiţiile în care, potrivit medicilor orădeni, pentru a ajunge la marile spitale din Cluj-Napoca sau Timişoara urgenţele trebuie transportate, în acest moment, aproximativ 10 kilometri până la aeroportul orădean. Noul heliport, ce va fi amplasat ori pe corpul B al spitalului, ori în spatele acestuia, va putea fi folosit, cel mai probabil, de la începutul lunii noiembrie.

Transport pe timp de noapte

„Heliportul ce va fi construit aici va fi al doilea din ţară care va asigura şi transport pe timp de noapte, atât decolări, cât şi aterizări. Chiar dacă trimitem pacienţi înspre Cluj sau Timişoara, spitalul orădean este, în pofida a ceea ce se crede, un spital foarte bine pus la punct, mai ales la capitolul managementul pacientului traumatizat. În aceste condiţii, unitatea noastră poate să asigure gestionarea acestor tipuri de pacienţi, atât la faza de investigaţie, cât şi la tratamentul propriu-zis”, a declarat şeful unităţii de primiri urgenţe a spitalului orădean, Hadrian Borcea, de altfel şi iniţiatorul proiectului pentru acest heliport.

 

Cele mai citite

Varga închide subiectul Petrescu la FCSB! Promisiunea făcută după interesul lui Becali

Ioan Varga susține că Dan Petrescu i-a promis că, dacă va reveni în antrenorat în România, o va face exclusiv la CFR Cluj.Posibila revenire...

SRI, după atacul cibernetic de la ANCPI: „Nicio arhitectură de securitate” nu poate compensa parolele slabe și vulnerabilitățile necorectate

Serviciul Român de Informații (SRI) susține că protecția cibernetică a instituțiilor publice depinde în primul rând de măsurile de securitate implementate de fiecare organizație.Reacția...

Autoritățile cer reducerea voluntară a consumului de electricitate

Ministerul Energiei cere populației, companiilor, instituțiilor publice și prosumatorilor să reducă voluntar consumul de electricitate în intervalul 19:00-23:00Autoritățile susțin că mutarea unor activități consumatoare...
Ultima oră
Pe aceeași temă