Escroci care se prezentau drept oficiali consulari sunt autorii unei fraude de proporții în Ghana, unde au operat timp de 10 ani într-o falsă ambasadă a Statelor Unite ale Americii, acordând vize false pentru intrarea în America, a anunțat un purtător de cuvânt al departamentului de Stat, citat de AFP, preluată de Agerpres.
Oficialul american a precizat că sediul așa-zisei ambasade era în capitala Ghanei, la Accra, și că escrocii emiteau vize false care imitau documente de călătorie reale.
"Este foarte, foarte dificil să falsifici o viză americană din zilele noastre, așa că operațiunea a eșuat", a spus Mark Toner, purtător de cuvânt al departamentului de Stat, subliniind că niciun beneficiar al unei vize false nu a reușit să ajungă în America.
Longevitatea acestei escrocherii a fost posibilă pentru că victimele fraudei erau prea rușinate ca să depună plângere. "Oamenii au fost păcăliți, dar nu e ca și cum ar fi fost dispuși să dea fuga la Poliție să spună că au obținut ilegal o falsă viză de intrare în SUA", a declarat Toner.
Din ancheta în acest caz reiese că la falsa ambasadă, o clădire absolut banală pe care era amplasată însă o poză a președintelui american Barack Obama, nu era permis accesul vizitatorilor. Escrocii se duceau personal în unele zone din vestul Africii pentru a își racola victimele.
Odată ce găseau persoane interesate, le trimiteau la Accra, le cazau la hotel și le cereau 6.000 de dolari pentru a le obține falsa viză.
Un informator a alertat autoritățile locale că la Accra există, pe același sistem, și o falsă ambasadă a Olandei. O anchetă în acest sens este în curs, a declarat, pentru AFP, Daphne Kerremans, purtător de cuvânt al ministerului olandez al Afacerilor Externe.