14.8 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiIohannis a dat un semnal clar de răcire a relațiilor cu "frații...

Iohannis a dat un semnal clar de răcire a relațiilor cu “frații de peste Prut”

Președintele Klaus Iohannis a declarat joi că nu este „deloc convins” că actualul guvern de la Chișinău îți propune ca obiectiv parcursul european iar Bucureștiul va relua „cooperarea deplină” doar când vor exista acțiuni concrete în acest sens. Până atunci, vor fi continuate „doar proiectele de sprijin care sunt dedicate direct cetățenilor” de peste Prut.

„În ceea ce privește Republica Moldova, reiterez poziția României: parcursul european este singura și cea mai sigură cale către reformarea profundă a instituțiilor, de natură să aducă beneficii palpabile cetățenilor săi.

Din păcate, așa cum am mai spus, nu suntem deloc convinși că actualul guvern de la Chișinău își propune acest obiectiv. De aceea, vom continua doar proiectele de sprijin care sunt dedicate direct cetățenilor, proiectele cu impact la nivel local și proiectele de interconectare strategică”, a spus președintele Iohannis, întâlnirii anuale cu șefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti.

În aceste condiții, autoritățile de la București vor relua „cooperarea deplină” doar atunci când vor observa la Chișinău, „la nivel guvernamental, acțiune concretă îndreptată spre continuarea parcursului european, a procesului de reformă, cu precădere în domenii precum justiția, administrația și combaterea corupției, de natură să asigure un parcurs democratic și predictibilitate în plan intern şi extern”.

Cele mai citite

Banner de campanie al lui Nicușor Dan, lângă bălării de peste 1 m înălțime. FOTO

Imagini surprinse de jurnaliștii cotidianului național ROMÂNIA LIBERĂ arată iarbă și buruieni înalte de peste un metru, în mijlocul Capitalei, lângă Palatul Parlamentului, pe...

Ce inovații a adus Rolex în lumea ceasurilor?

De peste 100 de ani Rolex a acaparat piața ceasurilor de lux, devenind una dintre cele mai cunoscute și apreciate mărci producătoare din întreaga...
00:01:06

Indonezia: O nouă erupție a Muntelui Ruang și închiderea unui aeroport internațional învecinat

Muntele Ruang, un vulcan din nordul Indoneziei, a erupt de mai multe ori marți, conform Agenției de Vulcanologie a arhipelagului, provocând evacuări, închiderea unui...
Ultima oră
Pe aceeași temă