1.1 C
București
luni, 13 ianuarie 2025
AcasăSpecialATENTAT BULGARIA. Ciprul îşi sporeşte măsurile de securitate după atentatul din Bulgaria

ATENTAT BULGARIA. Ciprul îşi sporeşte măsurile de securitate după atentatul din Bulgaria

Ciprul a decis să îşi sporească măsurile de securitate pentru a proteja interesele israeliene, după atentatul de miercuri împotriva unor turişti israelieni în Bulgaria, a anunţat ieri purtătorul de cuvânt al poliţiei locale, citat de AFP, potrivit Mediafax

Ciprul a luat măsuri de securitate suplimentare în diverse zone pentru a proteja interesele israeliene în urma atacului din Bulgaria„, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei, Andreas Angelides.

Nivelul de securitate a fost sporit în special în porturi, aeroporturi şi în orice alt loc în care „s-ar putea produce incidente”, a explicat el.

Alertate de serviciile secrete străine, în special israeliene, autorităţile cipriote au arestat în cursul acestei luni în oraşul de coastă Limassol (sud-est) un libanez în vârstă de 24 de ani, suspectat că pregăteşte un atentat împotriva intereselor israeliene din această insulă mediteraneană.

Atentatul de miercuri din Bulgaria s-a soldat cu şase morţi, plus atacatorul. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a acuzat Iranul că a ordonat acest atentat executat, potrivit lui, de Hezbollah.

În 2011, circa 32.000 de turişti israelieni au vizitat Ciprul.

Cele mai citite

Maia Morgenstern, „interzisă” la Teatrul Evreiesc? „Ce cauți tu aici?”

Actrița Maia Morgenstern a împărtășit recent, printr-o postare pe Facebook, o experiență tulburătoare trăită la Teatrul Evreiesc de Stat (TES), unde activează de 45...

Darius Olaru, accidentare gravă la FCSB! Mihai Stoica: „Nu este prima oară”

Căpitanul FCSB, Darius Olaru, va absenta cel puțin șase săptămâni din cauza unei luxații suferite la umăr, în timpul unui amical disputat împotriva echipei...

Dorinel Munteanu, sceptic față de numirea lui Ovidiu Burcă la Oțelul Galați. „Nimeni nu va egala rezultatele mele”

Dorinel Munteanu, cel mai selecționat jucător din istoria echipei naționale a României, a vorbit despre plecarea sa de la Oțelul Galați și despre viitorul...
Ultima oră
Pe aceeași temă