19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăEugen Tomac: PSD nu are interes să pice guvernul Orban

Eugen Tomac: PSD nu are interes să pice guvernul Orban

“Trebuie să vedem dacă se va depune această moţiune de cenzură. PSD nu are niciun interes ca actualul Guvern să pice. Rămâne să vedem ce se va întâmpla dacă se va depune moţiunea şi dacă vor întruni numărul necesar de voturi”, a declarat, vineri seară, Eugen Tomac, după şedinţa Colegiului Naţional al PMP.

Faptul că PSD n-are interesul real să pice Guvernul ar fi o explicație pentru faptul că PSD întârzie să depună moțiunea de cenzură.

Pe de altă parte, Eugen Tomac a susținut că inițiativa de a alege primarii în două tururi este un lucru bun, inclusiv pentru PSD.

“Alegerea primarilor în două tururi este un lucru extrem de bun pentru societate şi pentru PSD chiar, pentru că va scăpa de primarii leneşi care ţin captive comunităţi mici”, a susținut președintele PMP.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

O fetiță s-a născut cu două forme de cancer

O fetiță s-a născut cu mai multe pete mov pe corp, iar în timp s-au dovedit a fi două forme de cancer. Amelia Topas, acum...

VIDEO. Adina Buzatu ne face ținuta pentru masa de Paște: “Nu arată bine să ai decolteul până la buric!”

Adina Buzatu, stilistă română specializată în vestimentația masculină și nu numai, a vorbit despre ținuta pe care trebuie să o abordăm pentru masa de...

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...
Ultima oră
Pe aceeași temă