17.8 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialO gamă nouă de Smart TV-uri de la Philips, comercializată exclusiv prin...

O gamă nouă de Smart TV-uri de la Philips, comercializată exclusiv prin eMAG

Philips a lansat, miercuri, în cadrul unui eveniment de presă organizat la showroom-ul eMAG, o nouă serie de televizoare Smart TV LED. Televizoarele Smart TV LED Philips seria 7000 vor putea fi achiziţionate exclusiv din reţeaua eMAG, se arată într-un comunicat remis romanialibera.ro.

Smart TV LED Philips din seria 7000 prezintă o interfaţă modernă şi soluţii uşor de accesat de fiecare membru al familiei: Wi-Fi Smart Screen, pentru vizionarea programelor TV în orice loc al casei, Skype integrat pentru efectuarea de apeluri de voce şi video pe TV şi posibilitatea de a juca în split screen jocuri 2D sau 3D, se arată în acelaşi comunicat. Noile televizoare Philips integrează tehnologia Wi-Fi şi pot fi controlate prin smartphone, tabletă sau tastatură.

Noile Smart TV-uri dispun şi de o aplicaţie care le permite utilizatorilor să transmită conţinut video, audio sau foto, de pe dispozitive compatibile, direct pe ecranul televizorului. Consumatorii au posibilitatea de a naviga pe internet, de a accesa contracost magazine video online sau de a comuta vizualizarea unui program TV pe iPAD.

Sistemul Ambilight Spectra, poziţionat pe două laturi ale Smart TV-ului, este upgradat cu un halou luminos mai vizibil şi oferă un spectru mai mare de nuanţe. Televizoarele ajustează automat culoarea şi intensitatea haloului luminos, pentru a se completa cu imaginea de pe ecran. Ambilight dispune şi de o funcţie de adaptare la culoarea peretelui pe care este poziţionat televizorul. Smart TV LED Philips din seria 7000 include şi tehnologia Soundstage, dezvoltată în scopul de a oferi o calitate deosebită a sunetului.

„Românii sunt atraşi de inovaţii, de soluţii care să să le permită să-şi petreacă timpul liber într-un mod interactiv şi plăcut şi adoptă rapid cele mai noi propuneri din zona electro IT”, a declarat Sebastian De Lazzero, Senior Marketing Specialist, TP Vision România şi South Balkans. „Noile Smart TV LED Philips din seria 7000 sunt dispozitive inteligente, care includ tehnologii premiate EISA (European Imaging and Sound Association) pentru calitatea imaginii şi a sunetului, fiind în măsură să revoluţioneze modul în care consumatorii interacţionează cu televizorul”, a mai adăugat acesta.

În ceea ce priveşte componenta 3D, seria 7000 foloseşte tehnologia ochelarilor cu obturator activ. Toate modelele acestei serii beneficiază de conversie din 2D în 3D, adăugând profunzime tridimensională oricărui conţinut 2D în timp real. De asemenea, Philips oferă posibilitatea personalizării profunzimii 3D în funcţie de preferinţe.

Televizoarele Philips din seria 7000 beneficiază de 800Hz Perfect Motion Rate. Aceasta permite vizionarea filmelor cu imagini care se succed rapid, pline de mişcare şi acţiune intensă, în condiţii ideale de calitate video şi de claritate a imaginii.

„Pentru eMAG a devenit o tradiţie să le oferim clienţilor din România cele mai noi tehnologii, în cel mai scurt timp posibil de la lansare, uneori chiar simultan cu cele mai mari pieţe internaţionale”, declară Lucia Ciucă, Director de Marketing eMAG România. „Ne bucură faptul că putem comercializa în exclusivitate ultima generaţie de televizoare de la Philips. Clienţii noştri fac parte din categoria cea mai dorită de orice retailer: tineri, pasionaţi de electro IT, informaţi şi dispuşi să adopte rapid cele mai noi tehnologii. Considerăm că suntem partenerii ideali pentru producătorii de top din segment, pentru exclusivităţi de acest tip”, adaugă Lucia Ciucă.

În perioada 18-25 iulie 2012 eMAG oferă gratuit un iPAD 2 la achiziţia unui televizor televizor Philips din seria 7000Seria 7000 de Smart TV LED Philips se remarcă printr-un design minimalist cu ramă subţire, în spiritul celebrei expresii a arhitectului Mies Van der Rohe „less is more”.

Noile modele de televizoare se găsesc exclusiv la eMAG, cu preţuri începând de la 6399,99 RON.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă