Comisia Europeană va continua monitorizarea Bulgariei în domeniul justiţiei, dar într-o formă mai liberală, transmite marţi postul naţional de radio de la Sofia, citat de Realitatea.net.
În proiectul de raport din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare se constată că Sofia are nevoie de mai mult timp pentru a îndeplini cele 17 de recomandări ale Comisiei care mai rămân de realizat, notează Agerpres.
De aceea următorul raport va fi prezentat abia la sfârşitul anului 2013. În acest fel, pentru prima dată CE „desprinde” Bulgaria de România, care urmează să fie supusă unei evaluări suplimentare la sfârşitul anului în curs din cauza temerilor că există un risc pentru principiile democratice, separarea puterilor şi supremaţia legii, relevă corespondenta la Bruxelles a postului naţional bulgar de radio.
Raportul pentru Bulgaria constată că încă sunt probleme în reforma judiciară, lupta împotriva corupţiei şi crimei organizate. Proiectul nu conţine nici un nume, dar face referire la celebre cazuri de trafic de influenţă în care au fost implicaţi înalţi magistraţi. Demiterea şefei uniunii judecătorilor reprezintă un motiv de îngrijorare. Activitatea Consiliului Suprem al Magistraturii este calificată drept netransparentă, iar criticile politice la adresa unor judecători pun sub semnul întrebării independenţa justiţiei.
Referitor la lupta contra criminalităţii organizate, se arată că aceasta s-a intensificat în anul 2010 când poliţia a devenit mai activă şi au fost întreprinse nişte reforme instituţionale, amânate până acum, prin care Bulgaria a câştigat încrederea partenerilor internaţionali. Rezultatele au fost însă calificate drept limitate: un număr mic de procese s-au terminat cu sentinţe, iar în unele dosare importante au fost pronunţate sentinţe de achitare. Un motiv serios de îngrijorare reprezintă cazurile de asasinări la comandă. Din 33 asemenea cazuri urmărite de Comisia Europeană, abia 4 au ajuns în instanţă în ultimul an, între timp au fost noi asemenea cazuri.
CE citează datele serviciului Europol potrivit cărora, grupuri criminale organizate bulgăreşti, specializate în traficul de persoane şi fraudare de carduri bancare, acţionează pe teritoriile a 15 ţări din UE. Rolul acestor grupuri criminale, în afara graniţelor Bulgariei, este comparabil cu cel al celorlalte grupuri transnaţionale, dar influenţa lor în Bulgaria este excepţională. Ele exercită o influenţă semnificativa asupra economiei ţării, ceea ce limitează concurenţă şi alungă investitorii străini, asigurând o platformă pentru influenţarea proceselor politice şi instituţiilor de stat, mai scrie în proiectul de raport.