2.2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialLiviu Dragnea: N-am vrut să forțez o lege pentru a cere fotoliul...

Liviu Dragnea: N-am vrut să forțez o lege pentru a cere fotoliul de prim-ministru. Propunerea mea de premier este Sevil Shhaideh. Am venit cu o singură propunere. Dacă va fi refuzată, ne vedem în altă parte

UPDATE 11.27: „Am ținut cont de două lucruri: de afirmațiile repetate ale președintelui și ale legii în vigoare. Pentru mine, Legea nu reprezintă o chestiune secundară și (…) nu aș fi vrut să solicit asta pentru mine, deocamdată. (…) Vreau să îmi dea garanția că este un om care muncește, care știe, în cSevil are am încredere totală (…) și care să urmeze, în detaliu, programul nostru de guvernare. Nu promovez un conflict inutil. Propunerea este Sevil Shhaideh”.

„Nu vor merge acolo ca să dea bine la presă. Vor merge acolo să crească România (…). Oamenii au votat un program al PSD și un program al ALDE, într-o proporție mai mică. Însă este o răspundere politică pe care nu am de gând să o cedez. PSD va face exact ceea ce îi cere responsabilitatea dată de vot (…). N-am vrut, chiar dacă mi-au cerut colegii din partid, să forțez o lege pentru a cere fotoliul de prim-ministru. Nu avem de gând să pornim niciun conflict, dar dacă demersul nostru și legitimitatea dată de vot nu vor fi respectate, vom acționa în consecință. Plec de la prezumpția de bună credință a președintelui, pe care o așteptăm să se vadă zilele următoare (…). Nu cred că președintele va acționa împotriva votului clar și împotriva unei majorități clare care s-ar putea, astăzi și mâine, să se mai mărească (…). Am spus de la început că vom avea o singură propunere. Nu există niciun motiv pentru ca această propunere să nu fie respectată (…) Cu președintele am avut o discuție destul de așezată și normală, în care i-am spus ce ne interesează”.„Notorietatea tuturor membrilor Guvernul va fi dată de tot ce fac ei”, a mai spus Dragnea.


10.00: Președintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat, miercuri dimineața, că îi va spune președintelui Iohannis numele premierului propus, care va fi membru PSD. Anunțul va fi făcut, ulterior. într-o conferință de presă.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a primit miercuri mandat de la Comitetul Executiv Național al partidului să se prezinte la consultările cu președintele României cu o propunere pentru premier.

„Am primit mandat de la colegii mei să fac o propunere președintelui României pentru un candidat de prim-ministru din partea PSD, susținut și de ALDE, întreaga coaliție de guvernare, propunere pe care o voi face direct președintelui României și pe care o voi anunța la conferința de presă de după consultări”, a anunțat Liviu Dragnea, la sfârșitul ședinței CExN.

Întrebat dacă cel nominalizat va fi membru PSD el a răspuns: „Categoric”.


Liderii PSD se vor reuni în Comitetul Executiv Naţional, într-o şedinţă ce va începe, miercuri la ora 9, pentru a-i acorda lui Liviu Dragnea un mandat în alb pentru a face propunerea de premier în cadrul consultărilor. Şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD se va desfăşura la Palatul Parlamentului, scrie News.ro.

Chestionat dacă va supune votului CExN al PSD numele premierului cu care se va merge la consultările de la Cotroceni, Liviu Dragnea a afirmat că va încerca să „îşi exercite autoritatea” şi că „va cere mandat”.

„O să încerc să îmi exercit autoritatea şi să cer mandat din partea colegilor mei şi sper să am acest vot”, a subliniat preşedintele PSD.

Întrebat în continuare dacă va cere acest mandat membrilor CExN fără a le spune care va fi numele premierului cu care va merge la consultările de la Palatul Cotroceni, Liviu Dragnea a spus: „Daţi-mi voie să le spun lor”.

PSD şi ALDE vor merge împreună la consultările de la Cotroceni pentru a face o singură propunere de premier, preşedintele Klaus Iohannis fiind de acord cu solicitarea celor două formaţiuni.

Citiți mai multe despre Sevil Shhaideh aici:

Cine este Sevil Shhaideh, propunerea de prim ministru a PSD. A fost subordonata baronului de Constanța, Nicușor Constantinescu

Sevil Shhaideh a fost, timp de 20 de ani, angajată a Consiliului Județean Constanța, instituție unde a lucrat, în cea mai mare parte a acestui timp, sub conducerea baronului PSD Nicușor Constantinescu, condamnat în prezent la 15 ani de închisoare. De altfel, Nicușor Constantinescu și Liviu Dragnea i-au fost ”nași” la cununie … citește mai departe aici … 


EXCLUSIV. Cătălin Prisacariu: Cum a ajuns ministru, lui Sevil Shhaideh i-au crescut 400.000 RON în declarația de avere

Jurnalistul Cătălin Prisacariu, senior editor România liberă, a descoperit încă din 2015 informații interesante legate de persoana propusă de Liviu Dragnea pentru a ocupa funcția de prim-ministru și pentru a forma noul guvern PSD-ALDE… citește mai departe aici … 


Sevil Shhaideh, propunerea lui Dragnea pentru funcția de premier, câștiga lunar, în 2015, 25.000 lei de la stat

Jurnalistul Cătălin Prisăcariu a dezvăluit, pe blogul său, în mai 2015, că Sevil Shhaideh, propusă miercuri pentru funcția de prim-ministru de PSD și ALDE, câștiga lunar  de vreo cinci ori mai mult decât un ministru și de vreo trei ori ori mai mult decât președintele României … citește mai departe aici …


Liviu Dragnea a anunțat că propunerea PSD și ALDE la funcția de prim-ministru este Sevil Shhaideh, fost ministru al Dezvoltării… citește mai departe aici


Sevil Shhaideh, doar un pion pentru Dragnea premier | OPINIE

În acest moment, boierii PSD din țară știu că banii de la Dezvoltare Regională vin tot de la Dragnea, de fapt, și-i vor fi loiali lui Dragnea. Care, deocamdată, le cere să-i fie loiali și lui Ponta. La primele semne de slăbiciune ale lui Victor Viorel, însă, Dragnea va face ce e de făcut: va trăda. Și-și va impune un om la șefia PSD.” … citește mai departe aici …
 

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă