13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialRusia va oferi Serbiei, gratuit, şase avioane de vânătoare şi 30 de...

Rusia va oferi Serbiei, gratuit, şase avioane de vânătoare şi 30 de tancuri, ca gest de susţinere pentru acest stat aliat

Rusia va oferi Serbiei, gratuit, avioane de vânătoare tancuri şi numeroase sisteme militare de recunoaştere, ca gest de susţinere pentru acest stat aliat, anunţă premierul sârb, Aleksandăr Vucici, citat de agenţiile Tanjug şi Tass, precizează Mediafax.

Cele şase avioane oferite Serbiei sunt modelul MiG-29. De asemenea, Serbia va primi şi 30 de tancuri T-72 şi 30 de vehicule de patrulare şi recunoaştere, a declarat Aleksandăr Vucici la revenirea dintr-o vizită efectuată la Moscova. Serbia va cheltui între 180 şi 230 de milioane de euro pentru modernizarea avioanelor.

“Dacă am fi vrut să achiziţionăm aceste avioane cu sistemele de rachete pe care le vrem, ar fi costat 600 de milioane de euro. Am primit cadou şi 30 de tancuri T-72 C, 30 de vehicule de luptă, patrulare şi recunoaştere BRDM-2, precum şi arme de calibrul 14,5 mm”, a explicat Aleksandăr Vucici.

Serbia este un aliat tradiţional al Rusiei, iar Moscova vrea extinderea influenţei în regiunea Balcanilor pentru a contracara extinderea Alianţei Nord-Atlantice. Serbia a semnalat că vrea integrarea în Uniunea Europeană, dar nu s-a declarat dispusă aderării la NATO.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă