18.3 C
București
vineri, 24 iulie 2026
AcasăSpecialCriză de medici pe litoral

Criză de medici pe litoral

Sănătatea publică va fi supravegheată şi controlată de numai 12 cadre medicale, în acest sezon.

Doar 12 cadre medicale se vor ocupa vara aceasta de verificarea stării de igienă a litoralului românesc. Potrivit inspectorului şef al Inspecţiei Sanitare de Stat (ISS), dr. Adrian Pavlov, trei medici şi nouă asistenţi medicali vor controla calitatea apei de îmbăiere, condiţiile de cazare ale turiştilor, starea de igienă a unităţilor de alimentaţie publică sau curăţenia de pe plaje.

În plus, echipele de control vor răspunde reclamaţiilor care vor fi făcute din cauza decibelilor daţi la maximum. „Oamenii noştri vor fi dirijaţi în toate staţiunile de pe litoral. Astfel, în Mamaia vom avea două echipe, formate dintr-un medic şi un asistent, la Eforie Nord şi Sud vom avea trei asistenţi, cu coordonare de la centru), la Costineşti, un medic şi un asistent. Şi la  Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn şi Vama Veche îşi vor face datoria tot câte doi asistenţi”, a precizat dr. Pavlov. Majoritatea cadrelor medicale sunt din Constanţa, doar câteva fiind din Mangalia.

În anii trecuţi, pe durata sezonului estival, reprezentanţii ISS au verificat în toate localurile condiţiile igienico-sanitare din unităţile de alimentaţie publică şi cazare din staţiuni. Ca urmare a acestor controale, a fost suspendată activitatea mai multor firme, asta ca să nu mai amintim de amenzile încasate de patroni. Dintre deficienţele constatate amintim neefectuarea operaţiunilor de curăţenie, depăşirea limitelor admise de zgomot, depozitarea necorespunzătoare a alimentelor sau neefectuarea analizelor medicale.  Text Box:


 

 

Cele mai citite

Irineu Darău contestă amenda-record primită de la AMEPIP: Sunt sancționat pentru întârzieri dinaintea mandatului meu

Oficialul afirmă că unele proceduri vizate erau blocate de aproape doi ani și traversaseră mandatele mai multor miniștriIrineu Darău spune că Autoritatea pentru Monitorizarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă