12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăPoliticăLui Marcel Vela i-au fost găsite mai multe dosare la DNA

Lui Marcel Vela i-au fost găsite mai multe dosare la DNA

Dosarele sunt pe mai multe fapte presupus comise de autorităţile locale, în perioada cât ministrul de Interne, Marcel Vela, a fost angrenat în viaţa locală a municipiului Caransebeş şi a judeţului Caraş Severin.

În perioada 2000-2019, Marcel Vela a fost prefect de Caraş Severin, consilier local al municipiului Caransebeş, ulterior, timp de 12 ani a fost primar al municipiului Caransebeş, iar din 2016 senator al României.

Sursele arată că o parte din dosarele lui Marcel Vela au fost în instrumentarea DNA Timişoara, iar altele chiar la DNA central, unul dintre acestea fiind închise chiar de actualul procuror şef al DNA Timişoara, Lavinia Macovei.

Deşi surse din DNA au confirmat zilele trecute faptul că ministrul de interne, Marcel Vela, are şi a avut pe rolul DNA mai multe dosare, într-un răspuns pe 544, DNA arată că Vela nu are şi nu a avut calitatea de învinuit/suspect ori inculpat în dosarele DNA, motivul neoficial al acestui răspuns fiind că majoritatea dosarelor pe Vela au fost ţinute în DNA in rem.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă