16.9 C
București
luni, 7 octombrie 2024
AcasăSportReacția Ralucăi Prună, după ce noul ministru al Justiției, Florin Iordache, a...

Reacția Ralucăi Prună, după ce noul ministru al Justiției, Florin Iordache, a declarat că o Lege a amnistiei și grațierii ar fi „de bun augur”: Nu cred că rezolvă problemele din penitenciare. Am goli închisorile, dar ele s-ar umple din nou

Fostul ministru al Justiției, Raluca Prună, consideră că o Lege a amnistiei și grațierii nu va rezolva problemele din penitenciare. Precizările vin după ce Florin Iordache, care a preluat mandatul la Justiție, a declarat că un astfel de act normativ ar fi „de bun augur”, potrivit Mediafax.

„Eu am spus de când am preluat mandatul că nu cred că o lege a amnistiei şi graţieii rezolvă problemele din penitenciare. Le-ar rezolva imediat în sensul că am goli penitenciarele dar ele s-ar umple din nou. Deci, am umbla la efect, nu la cauză. Nu cred că sunt în totală contradicţie cu domnul Iordache. Eu aştept să văd. Se fac multe declaraţii în campania electorală, haideţi să aşteptăm şi să-i dăm fiecăruia beneficiul bunei credinţe”, a declarat Raluca Prună.

Precizarea a venit în contextul în care, miercuri, Florin Iordache a declarat că o discuţie în Parlament a legii amnistiei şi graţierii ar fi de bun augur.

„O lege a amnistiei şi graţierii nu a fost susţinută de noi în campania electorală dar o astfel de lege discutată în Parlament, din punctul meu de vedere, este de bun augur. Dacă venim cu o astfel de lege, locul unde se poate discuta şi analiza este Parlamentul”, le-a spus Iordache jurnaliştilor, miercuri, după audierea din Parlament.

La predarea mandatului, Raluca Prună a discutat cu noul ministru despre urgenţele din sistem.

„Am discutat despre urgenţe, urgenţele sunt pe bilanţul meu care încă este pe pagina ministerului. Importante sunt două lucruri: să se continue ceea ce s a începutut şi pachetul de legi ale justiţiei, este un pachet de legi pregătit de CSM, consultat clar cu magistraţii şi pe care l-am lăsat acestui Parlament ca să-l adopte. A fost o predare-primire aşa cum se face. A avut întrebări şi sigur că am răspuns. Eu sunt încrezătoare”, a declarat Raluca Prună.

În legătura cu o eventuală răspundere a magistraţilor, Prună a spus: „Nu cred că există magistraţi, astăzi, în România, care dau pedepse la comandă. Spun asta ca persoană care mă ocup de cel putin 12 ani de acest sistem.Magistratura română, astăzi, nu este ceea ce era magistratura acum mulţi ani. Eu cred că sistemul funcţionează şi că este şi pentru sistem un moment al testului. Sistemul va trebui să arate că este matur, că este independent, toţi vrem o justiţie independentă”.


Citește și:  Fostul ministru al Justiției, Raluca Prună, la predarea mandatului: De la 1 februarie îmi reiau slujba la Bruxelles. Florin Iordache: Cea mai importantă este încrederea cetăţeanului în actul de justiţie corect

Fostul ministru al Justiției Raluca Prună a anunțat, joi, că începând cu 1 ianuarie se va întoarce la Bruxelles, unde își va relua slujba pe care a avut-o înainte să intre în Cabinetul Cioloș. Totodată, ea a precizat că nu își permite să facă recomandări succesorului său la conducerea Ministerului Justiției, Florin Iordache, întrucât el este un om politic, „mult mai în măsură” decât ea să știe ce are de făcut.


 Citește și:  Raluca Prună, despre intenţia ministrului Florin Iordache de a modifica Codul penal și Codul de procedură penală: Cred că nu mai sunt lucruri care să necesite o acțiune urgentă

Fostul ministru al Justiției, Raluca Prună, a ajuns, joi, la sediul Ministerului Justiției, pentru predarea mandatului noului ministru, Florin Iordache.


 

Cele mai citite

Furtul din umbră: ANAF dezvăluie cazuri de rambursări uriașe nedeclarate

Zeci de milioane de lei fără declarație fiscală, noua metodă de a recicla bani, prin plăți ramburs Vânzarea de articole de pescuit, lenjerii de pat,...

Șumudică avertizează: „Retrogradarea nu e exclusă!” după eșecul Rapidului cu FC Botoșani

Rapid București a suferit o înfrângere neașteptată în fața lui FC Botoșani, cu scorul de 0-2, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii....

Ediție Tezaur cu dobânzi neimpozabile de până la 7%

Titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Titlurile pot fi achiziţionate de la Trezoreria Statului, între...
Ultima oră
Pe aceeași temă