16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialCâteva ore de cod roșu au învins o jumătate de Românie. Dar...

Câteva ore de cod roșu au învins o jumătate de Românie. Dar dacă va fi mai rău? | OPINIE

A fost nevoie numai de câteva ore de cod roșu pentru ca mai multe orașe să fie paralizate. Constanța a fost izolată ore bune de restul țării: șoselele, căile ferate și porturile au fost impracticabile. Mai grav este că sute de mii de oameni au avut de suferit. Au stat, zeci de ore, fără apă și fără curent, iar mulți au fost salvați din nămeți de angajații ISU și de autoritățile județene. Ba mai mult, a fost scoasă în stradă armata, pentru că autospecialele care acționează de obicei nu mai făceau față. Toate drumurile națioane și județene au fost închise. Toate.

Cea mai mare problemă a fost a distribuției de energiei. Fără curent nu funcționează nici pompele care asigură distribuția apei, nici centralele din punctele termice, nici cele individuale. Ieri, un număr record de 95 de localități din județul Constanța (în care există 70 de unități administrativ-teritoriale) au fost lipsite, pentru mai multe sau mai puține ore, de curent electric. Să nu vă imaginați că toate problemele au fost la liniile de mare tensiune din câmp sau în sate izolate. În multe cartiere din centrul Constanței nu a fost curent mai bine de 15 ore. Motivul: ”Din cauza viscolului puternic și a zăpezii, zăpada a pătruns în cabinele metalice ale 6 posturi de transformare din municipiul Constanța. În condițiile de viscol continuu, chiar și cu întreruperea de la rețea, acestea nu pot fi curățate complet pentru a asigura reluarea furnizării cu electricitate în condiții de siguranță”, au spus reprezentanții companiei de distribuție, cumpărată pe italieni pe o sumă ridicolă. Zeci de mii de oameni au rămas fără curent pentru că mai multe cutii de tablă nu au fost bine izolate. Nu cred că e nevoie să comentez mai mult absurdul situației. Numai atât: o pensionară care stătea fără energie de 18 ore a primit un răspuns aiuritor: că va primi un răpsuns în termen de 10 – 30 de zile.

În momentele când oamenii înghețau în casă din cauza acestor motive ridicole, citeam o știre importantă în România liberă: armata americană dislocă 3.500 de militari cu sute de tancuri și transportoare blindate pentru a apăra Europa de Est. Gestul, deși salutar, pare redundant. România poate fi învinsă de un vânt de 70 de kilometri pe oră și de câțiva centimetri de zăpadă. Noi nu știm să ne izolăm posturile de transformare, iar tancurile americane cu siguranță că sunt ineficiente împotriva fulgilor de nea care pătrund în ele și care lasă fără energie orașe întregi. Dacă vrea cineva să ne distrugă infrastructura, nu trebuie decât să aștepte un cod portocaliu. A fost vreme rea, dar nu suntem în inima Siberiei, nu a trecut uraganul peste noi, nu au fost probleme care, cu puțină atenție, nu puteau fi rezolvate. A fost un cod roșu de numai câteva ore.

Mă tot gândesc, de ieri, ce s-ar întâmpla în Constanța în cazul unui eveniment major. Există în județ o centrală nucleară, o rafinărie mare, depozite cu sute de mii de litri de combustibil, în portul Constanța. Considerând ce s-a întâmplat în ultimele 24 de ore, ar fi o catastrofă dublată de incompetența celor care ne conduc. Multe dintre autorități au fost complet depășite de situație. Prefectura se gândea, în mijlocul codului roșu, dacă e iarnă sau nu, dacă e bine, adică, să întrunească un comandament de iarnă. Comunicarea cu mass-media, adică informarea cetățenilor, a fost deficitară. S-a inventat de ceva vreme conceptul ”vocei unice”, adică se aruncă pe umerii unei singure persoane întreaga responsabilitate.

Fără munca angajaților de la ISU și de la drumurile județene, a oamenilor care au fost la datorie și care și-au îndeplinit misiunea, lucrurile ar fi stat mai rău. Ei sunt cei care i-au scos din nămeți pe inconștienții care au ieșit din casă cu mașina doar ca să vadă și ei cum mai e pe afară, convinși că nu o fi dracu așa de negru. Ei au stat la căpătâiul gravidelor surprinse de urgie în șenilatele ISU și au reușit, cu ajutorul sfaturilor primite prin telefon, să ducă pe lume doi copii.

Codul roșu trebuie să aibă drept consecințe niște demisii și o analiză profundă a modului în care funcționează câteva servicii de utilitate publică. Degeaba aducem tancuri americane, dacă suntem învinși de câțiva fulgi de zăpadă.

Cele mai citite

Rezervele valutare ale BNR, în scădere

Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) totalizau 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024, în scădere cu 2,7% comparativ...

La summitul de pace din Elveția au fost invitate 160 de țări. Rusia nu e pe listă

Război în Ucraina. Summitul de pace va avea loc în 15 şi 16 iunie în Elveţia. Vestea a fost confirmată de Volodimir Zelenski. Rusia...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă