19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportMinistrul de Interne, în cadrul unei conferințe pentru gestionarea fenomenelor meteo: Ne...

Ministrul de Interne, în cadrul unei conferințe pentru gestionarea fenomenelor meteo: Ne interesează să creăm culoare unice de intervenție

Ministrul de Interne, Carmen Daniela Dan, a vorbit, marți după-amiază, într-o videoconferință pentru gestionarea fenomenelor meteo. Astfel, ea a precizat că autoritățile doresc crearea de culoare unice pentru a lega localitățile cu probleme.

Un cod portocaliu de ger puternic și polei va intra în vigoare, marți seara, în mai multe regiuni. Totodată, meteorologii au emis un cod galben de ninsoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Începând de marți seara, ora 22.00, și până miercuri dimineața, ora 08.00,  se vor semnala viscol puternic și polei, în judeţele Constanţa şi Tulcea. Totodată, vor fi intervale cu rafale de 70 – 80 km/h, ninsori puternic viscolite, dar şi precipitaţii mixte ce vor depune polei.

Totodată, un cod portocaliu de viscol puternic va intra în vigoare, marți seara, la ora 23.00, și până miercuri, la ora 15.00, în judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău şi Vrancea. Viteza vântului va atinge 70 – 80 km/h, troienind zăpada şi reducând vizibilitatea sub 50 de metri.

Meteorologii au emis și un cod portocaliu de ger, care va fi în vigoare în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, Transilvania şi în Maramureş. Meteorologii avertizează că gerul se va intensifica, astfel încât minimele vor fi cuprinse, în general, între -29 şi -15 grade, iar maximele între -15 şi -10 grade.

Totodată, începând de marți seara și până miercuri, la ora 21.00, va fi în vigoare un cod galben de ninsori moderate cantitativ şi local viscolite. În intervalul menţionat aria ninsorilor se va extinde dinspre extremitatea sud-estică şi va cuprinde treptat jumătatea de est a ţării. În cea mai mare parte a Munteniei şi a Moldovei, în zona Carpaţilor de Curbură şi temporar în Dobrogea vor fi ninsori moderate cantitativ, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50 – 60 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.

În Crişana şi în Banat vremea va fi geroasă îndeosebi în cursul nopţilor şi al dimineţilor, când valorile termice se vor situa frecvent sub -15 grade.

 

Știre în curs de actualizare.

Cele mai citite

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă