11.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialSecretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar, Liviu Pop: Recuperarea orelor din perioada...

Secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar, Liviu Pop: Recuperarea orelor din perioada 9-13 ianuarie se realizează până la sfârşitul anului şcolar

Secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar, Liviu Pop, a explicat pentru News.ro., că recuperarea orelor din perioada 9-13 ianuarie, când sunt suspendate cursurile din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, se realizează până la sfârşitul anului şcolar, fiind vorba de ore de evaluare, şi nu de predare.

“Profesorii pot programa recuperarea orelor până la sfârşitul anului şcolar. Este vorba despre ore de evaluare şi nu de predare. Vorbim de toate unităţile de învăţământ din reţeaua Ministerului Educaţiei, de stat sau private, autorizate provizoriu şi acreditate. Despre conţinutul notelor către şcoli trebuie să vorbiţi la inspectoratele şcolare”, a spus Liviu Pop.

La rândul lui, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marian Banu, a explicat pentru News.ro că inspectorii vor verifica, în cadrul controlului tematic efectuat în şcoli, recuperarea orelor din săptămâna 9-13 ianuarie, când au fost suspendate cursurile din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

“Cadrele didactice vor semna în condică orele efecuate pentru recuperarea cursurilor care au fost suspendate în această săptămână. Recuperarea se face până la sfârşitul anului şcolar, adică până în iunie”,  a spus Banu. 

Întrebat dacă Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a trimis atât şcolilor de stat, cât şi celor private, o notă privind recuperarea orelor, Banu a spus că toate unităţile din subordinea Ministerului Educaţiei au acelaşi statut. 

“Legea educaţiei este unitară pentru unităţile de stat sau private, de aceea conţinutul notei privind suspendarea cursurilor şi recuperarea orelor este aceeaşi pentru toată reţeaua şcolară. Nota trimisă inspectorilor de sector şi directorilor tuturor unităţilor din reţeaua de învăţământ a ISMB are un conţiunt unic, indiferent că a fost trimisă către unităţi de stat sau unităţi private autorizate şi acreditate de către Ministerul Educaţiei. Nota cuprinde mai multe puncte, printre care perioada pentru care au fost suspendate cursurile, modul foarte precis în care pot fi recuperate orele, aceasta fiind parte a tematicii de control a inspectorilor,  dar şi semnarea în condică a orelor recuperate în vederea evidenţei plăţilor”, a explicat purtătorul de cuvânt.


Citeşte şi: Cursuri suspendate toată săptămâna în școlile din șapte județe. Lista prezentată în timp real de inspectoratele județene nu corespunde cu cea transmisă de Ministerul Educației

Vremea rea închide școlile. Unitățile școlare din județele Constanța, Brăila, Buzău, Brașov, Călărași, Vrancea și București vor fi închise în această săptămână din cauza condițiilor meteo extreme, iar în multe alte județe, școlile vor fi închise până miercuri sau joi.

 

Cele mai citite

Estonia acuză Rusia că-i perturbă zboorurile prin interferența cu semnalele GPS

Finair a anunțat că a suspendat zborurile timp de o lună, potrivit radioromania.ro. Estonia acuză Rusia că prin interferența cu semnale GPS încalcă reglementările naționale...

Ursula von der Leyen ia în calcul o înțelegere cu extrema dreaptă după alegerile europarlamentare

În cadrul dezbaterii de la Maastricht, organizată de POLITICO şi Studio Europa Maastricht, aceasta a dat de înţeles că ar fi deschisă pentru o...

Franța e gata să medieze între Israel și Hezbollah

Ministrul de Externe al Franţei, Stephane Sejourne, i-a cerut Israelului să facă publică poziţia sa cu privire la o propunere menită să dezamorseze tensiunile...
Ultima oră
Pe aceeași temă