Dacă Adrian Năstase murea – după cum, zice-se, i-ar fi fost vrerea -, păi alta era situaţia, fraţilor, până azi i-am fi făcut funeralii naţionale şi l-am fi îngropat pe undeva, cu sinucigaşii. Dar Adrian Năstase trăieşte şi de aceea nu înţeleg de ce aproape toată presa vorbeşte despre dânsul de parcă ar fi mort. Oare de ce a vrut el să se împuşte? Unde anume a vrut s-o facă? Ce i-a spus poliţistul? Ce i-a răspuns Năstase? Câte focuri a tras? I-a rămas vreun glonţ în gât? L-a salvat de la moarte poliţistul sau ce i-a făcut? Ce era în sufletul său, al lui Adrian Năstase? Câte bilete de adio a scris familiei? Ce testament politic ne-a lăsat el nouă, ca să ni-l citească Năstase jr?
Seri la rând, pe toate canalele, cei mai iscusiţi jurnalişti şi moderatori, împreună cu politicienii şi politologii de frunte, au întors şi întorc pe toate feţele aceste chestiuni arzătoare, pieptănând supoziţii de tot felul şi lansând ipoteze mai mult sau mai puţin fanteziste. O nouă „Elodia”, dar de astă dată nu doar pe OTV.
Sigur, dacă Adrian Năstase ar fi murit, ar fi de înţeles, pentru că ar fi dus cu sine în mormânt nişte secrete. Efortul de a descifra cumva aceste taine ar fi fost, în anumite limite, natural. Dar, alo!, Adrian Năstase trăieşte! Poate vorbi. Ne poate da el însuşi răspunsurile la toate aceste întrebări despre sine şi chiar va trebui să o facă în cadrul anchetei în curs de desfăşurare, pentru că tot filmul „sinuciderii” va trebui reconstituit corect, în ordine cronologică, cu toate secvenţele înşiruite exact cum s-au petrecut sau, barem, logic şi credibil.
Adrian Năstase trăieşte. Vorbeşte. Va trebui să vorbească. Va vorbi.
Aşa se vor lămuri multe, de exemplu rolul ministrului Ioan Rus în această tărăşenie. Una dintre cauzele tentativei de suicid este nerespectarea procedurii legale de arestare. Adrian Năstase este doctor în drept. Cunoştea perfect legea, ştia la ce să se aştepte, avea dreptul la procedura legală de arestare.
Tratarea preferenţială a putut avea rolul unei presiuni exercitate de amicii politici asupra unei conştiinţe ultratensionate. În această situaţie-limită, procedura legală este ritualul sec şi eficient care îl ajută pe condamnat să-şi privească soarta în faţă şi să o asume cu stoicism. Orice abatere de la procedura legală constituie, în plan psihic, o presiune suplimentară, cu consecinţe imprevizibile, indiferent dacă acea abatere este favorabilă sau defavorabilă.
În speţă, s-a mers pe un tratament preferenţial, care a putut induce condamnatului ideea că se aşteaptă de la el gesturi pe măsură, măreţe, „la înălţimea aşteptărilor celor care îl iubesc şi îl preţuiesc la justa valoare”. Această presiune poate duce la derapaje grave, iar acela care decide să se abată de la procedură trebuie să răspundă atât în plan legal, cât şi în plan moral, întrucât iadul este pavat cu bune intenţii.
A rezultat un episod de operetă, perfect într-o telenovelă, dar nemeritat nici de Adrian Năstase viu, nici de Adrian Năstase mort. Cine va plăti pentru nerespectarea dreptului la demnitate al condamnatului Adrian Năstase?
Poate aş vrea să cred în versiunea sinuciderii pe bune, să-l văd ca pe geniul răzvrătit, care nu se poate coborî la mizeria lumii acesteia pline de-amaruri şi de chin, preferând condamnarea-la-iad-pentru-eternitate unei condamnări de doi ani, cât pentru o găinărie, la Penitenciarul Rahova. Dar nu. Eu cred că Adrian Năstase nu a vrut să se sinucidă, ci să scape de pârnaie şi, până în prezent, nimic din versiunea oficială nu mă contrazice.
Când aud corul uslaşilor clamând ba mila, ba respectul, revăd targa, condamnatul întins pe targă, iar fularul, celebrul fular, ba apare, ba dispare, pentru că un sentiment de déjà-vu mă copleşeşte. E Năstase, nu-i Năstase…
Fiorul în faţa morţii oricând posibile, mila faţă de omul în cauză, respectul pentru suferinţa sa şi a familiei, daa?! Vrăjeala asta nu este nouă. În ianuarie 2011 a fost la fel, aţi uitat? Constantin Nicolescu s-a prăbuşit după ce Tribunalul Argeş a decis arestarea sa preventivă pentru 29 de zile. Targa, diagnostice diverse, de la atac de cord la posibil atac de cord, de la simplu leşin la atac vascular cerebral, Spitalul Floreasca, operaţie de mare risc. Constantin Nicolescu fusese acuzat de procurorii DNA Piteşti pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Ah, i se făcuse rău şi soţiei, dramă mare, da?! Acum Constantin Nicolescu este bine merci, s-a ales pentru al treilea mandat ca preşedinte al CJ Argeş, iar sănătatea sa nu mai e fragilă, dimpotrivă.
Nu vi se par cunoscute recuzita şi traseul? Cine mai pune botul la această vrăjeală? Mulţi, îngrijorător de mulţi, dovadă alegerile locale.
Adrian Năstase? Nu vă faceţi griji, se descurcă! S-a descurcat Nicolescu pe timpul unui ministru de Interne pedelist, nu se va descurca Năstase sub Guvernul Ponta?
Griji, mari griji trebuie să ne facem pentru ceea ce mai înseamnă justiţie şi stat de drept în România. Să pricepem că, în primul rând, noi avem nevoie de justiţie, de stat de drept, de democraţie. În general, noi vedem doar un criteriu pentru care nu suntem admişi în spaţiul Schengen, un fel de nod în papură pe care ni-l tot găsesc europenii pentru a nu ne integra deplin, un hatâr pentru alţii, iar nu un drept pentru noi.
Mi-l aduc aminte pe Dominique Strauss-Kahn, director al FNI, cu cătuşele la mâini. Ce uriaşă este distanţa dintre noi şi ei la capitolul democraţie!
Ruxandra Paul este doctorand şi bursieră a Departamentului de Ştiinţe Politice la Universitatea Harvard.