Ministrul francez al Mediului, Segolene Royal, a declarat, duminică, că ancheta judiciară privind emisiile poluante ale vehiculelor diesel din Franța s-ar putea extinde dincolo de Renault, după ce testele au arătat că și alți producători auto au depășit nivelurile autorizate, informează Reuters, citat de Agerpres.
Într-un interviu acordat săptămânalului Le Journal du Dimanche, Segolene Royal a precizat că au fost observate „o serie de anomalii” la mașinile Renault.
„Controalele efectuate au arătat o depășire a standardelor admise. Este și cazul altor producători auto dar într-un mod diferit. Deci ar putea avea loc alte investigații. Este o problemă de competența justiției și nu intervin”, a afirmat ministrul Mediului.
Vineri, acțiunile Renault au scăzut cu peste 4% la Bursa de la Paris, după ce surse judiciare au declarat pentru Reuters că procurorii francezi au demarat o investigație judiciară privind suspiciunile legate de încălcarea reglementărilor în privința emisiilor motoarelor diesel de către producătorul auto francez Sursele susțin, începând din 12 ianuarie, trei judecători analizează cazul și ar urma să decidă dacă cercetările procurorilor vor fi urmate de un proces.
În urmă cu două luni Guvernul francez a transmis procurorilor datele investigației DGCCRF (Direcția Generală a Concurenței, Consumului și a Înlăturării Fraudei) privind o posibilă manipulare a emisiilor poluante. Anul trecut, ofițerii antifraudă au efectuat o serie de percheziții și la birourile Renault.
GCCRF a trimis procurorilor datele anchetei privind posibila manipulare a testelor emisiilor poluante de către Renault, în urma deciziei Guvernului francez de a înființa o comisie guvernamentală pentru a testa emisiile poluante a 100 de automobile, pe fondul scandalului Volkswagen, care a recunoscut în 2016 că a echipat 11 milioane de motoare diesel cu un software care falsifică emisiile poluante. Rezultatele testelor au arătat că emisiile unor automobile Renault, alături de alte vehicule produse de companii străine, depășesc limitele privind emisiile de dioxid de carbon și oxizii de azot.
„Nu am motive să cred că Renault a înșelat așa cum s-a întâmplat în cazul Volkswagen,” a mai spus ministrul Mediului.
Vineri, grupul auto francez Renault a anunțat că a luat act de deschiderea unei investigații cu privire la o posibilă manipulare a emisiilor poluante ale vehiculelor sale diesel, dar a repetat că respectă legislația și reglementările în vigoare. „Toate vehiculele Renault au respectat întotdeauna legea și reglementările. Sunt conforme cu normele în vigoare și nu sunt echipate cu software fraudulos”, a precizat producătorul auto francez într-un comunicat de presă.
Anterior, Reuters a informat că Parchetul din Paris a demarat, joi, o investigație cu privire la o eventuală manipulare a emisiilor automobilelor produse de Renault. Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piața auto europeană.