19.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialPreşedintele Republicii Moldova pregăteşte un referendum pentru sporirea împuternicirilor sale: Pentru statul...

Preşedintele Republicii Moldova pregăteşte un referendum pentru sporirea împuternicirilor sale: Pentru statul nostru, forma prezidențială ar fi mai bună

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon a anunţat, marţi, că pregătește organizarea unui referendum național pentru sporirea împuternicirilor șefului statului, astfel încât să poată dizolva parlamentul pentru a fi organizate alegeri legislative anticipate, informează Radio Chișinău.

"Voi insista pe organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Spun acest lucru în premieră; împreună cu juriștii din aparatul președintelui am identificat practic calea juridică prin care în timpul apropiat vom iniția modificarea Constituției pentru a acorda președintelui țării dreptul de a dizolva parlamentul în alte cazuri decât cele două prevăzute de legislație. Cel mai probabil vom avea un referendum de extindere a împuternicirilor președintelui țării.

Nu este vorba de stat prezidențial, cel puțin în această etapă. Voi vom merge la referendum. Vom iniția modificarea Constituției pentru ca președintele să aibă dreptul de a dizolva parlamentul. În acest moment este singura modalitate de a declan?a alegeri anticipate, deoarece actuala majoritate are peste 60 de deputați", a spus şeful statului.

Socialistul Dodon a afirmat că va propune o inițiativă legislativă privind modificarea Constituției în această privință, iar dacă aceasta va fi respinsă, atunci va declanșa un referendum.

"Stimați cetățeni, vă rog să-mi acordați acest drept. Nu va fi republică prezidențiala, pentru început vom modifica doar acest aspect. Deși cred că pentru Moldova e mai potrivită o republică prezidențială, e nevoie măcar ca această modificare să o facem', le-a mai spus jurnaliștilor Igor Dodon.

Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...

Candidata naționalistă Gordana Siljanovska – Davkova este favorită în turul al doilea al alegerilor în Macedonia de Nord

Gordana Siljanovska - Davkova, candidata opoziției naționaliste din Macedonia de Nord, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale și are șanse mari să câștige...
Ultima oră
Pe aceeași temă