17.8 C
București
luni, 16 septembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăŞeful AIG: Vârsta de pensionare va urca până la 70-80 de ani

Şeful AIG: Vârsta de pensionare va urca până la 70-80 de ani

Vârsta de pensionare va urca până la 70-80 de ani, iar criza datoriilor din Europa demonstrează că oamenii trebuie să accepte acest lucru, odată cu creşterea speranţei de viaţă, a declarat Robert Benmosche, directorul general al American Internaţional Group (AIG), citat de HotNews.ro.

„În acest fel, pensiile vor fi mai bune, serviciile medicale mai accesibile. Oamenii vor lucra mai mult, chiar dacă acest lucru poate deveni o povară pentru tineri”, a afirmat Benmosche (68 de ani), într-un interviu pentru Bloomberg.

În Grecia, unde speranţa de viaţă este, în medie, de 81,3 ani, vârsta de pensionare este de 59,6 ani, cea mai mică din Europa în acest moment, scrie Bloomberg. În Franţa, socialistul Francois Hollande, proaspăt ales preşedinte, propune scăderea vârstei de pensionare de la 62 la 60 de ani. Pentru a „compensa”, Hollande propune creşterea taxelor pentru bănci şi pentru cei cu venituri foarte mari.

Între timp, criza, intrată în cel de-al treilea an, ameninţă să distrugă cele 17 ţări membre ale zonei Euro, în cazul în care Grecia părăseşte uniunea monetară, iar Spania se clatină şi ea, mai scrie Bloomberg.

„Grecii trebuie să înţeleagă că nu există modalitate mai uşoară decât aceasta (creşterea vârstei de pensionare – n.red.). Dacă Grecia nu va creşte vârsta de pensionare şi va reveni la moneda proprie, cred că se vor confrunta cu inflaţie uriaşă, lucru devastator pentru persoanele cu venituri fixe”, a avertizat Robert Benmosche.

Abandonarea monedei euro de către Grecia ar însemna un dezastru pentru Atena, iar Europa trebuie să lupte pentru ca acest lucru să nu se întâmple, mai spune Benmosche.

Cele mai citite

Tinerii din Generația Z se demotivează rapid la locul de muncă dacă nu primesc atenția necesară, avertizează experții HR

Tinerii angajați din prezent își doresc să avanseze rapid și să fie implicați activ la locul de muncă, însă se demotivează ușor dacă angajatorii...

Opt mașini au fost avariate de prăbușirea unui zid în Sectorul 3 al Capitalei

Un zid dezafectat din Sectorul 3 a căzut peste opt maşini parcate, la intersecţia străzii Ticuş cu Aleea Ilioara. „La data de 16 septembrie, în...

Barajul de la Bozia, Fălciu, parțial afectat de viitură în zona Cârja

ISU Vaslui anunță că nu a fost informat în mod oficial despre nici un baraj rupt ISU Vaslui a anunţat, luni, că, din cauza precipitaţiilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă